Am terminat cartea asta acum ceva vreme, era seara tarziu, cu ochii mijiti abia mai reuseam sa tin randul, dar am dus-o pana la capat.

Ma bucur sa va scriu despre o carte tradusa, poate ma urati pentru ca nu am mai scris recenzii despre carti de pe la noi, insa mi-am propus ceva si vreau sa ma tin de cuvant.

Imi doream sa citesc cartea asta inca de cand am primit-o de la Madalina, o fata extraordinara care m-a emotionat pana la lacrimi, cu sufletul ei mare si dorinta ei de a face un copil fericit. Multumesc!

Povestea lui Cain a parut in primul volum al seriei “Zece respiratii scurte”, ca un subiect mult prea sensibil, tabu, ferit de urechile tuturor si mereu ma intrebam, oare ce ascunde el defapt… acum stiu.

Pentru cei ce nu isi mai amintesc, Cain este proprietarul clubului de noapte numit Penny’s, la care s-a angajat Kacey pentru prima data de cand a sosit in Miami impreuna cu sora ei Livie.

Autoarea nu a zabovit prea tare cu introducerea, ne-a plasat direct in urma cu zece ani, facandu-ne sa intelegem o bucate din Cain, fapt care mi s-a parut extraordinar, nu-i asa?

Tot in primul capitol, narat de catre Cain, caci cartea este creata din doua puncte de vedere, aflam si despre Charlie, o tanara care isi doreste o slujba la club dupa ce a inteles ca prima ei optiune s-a dovedit a fi mult prea dura.

Capitolul narat din perspectiva lui Charlie, ne furnizeaza mai multe detalii, ne face sa o intelegem si sa o acceptam in ciuda faptului ca ascunde un lucru mult prea important si anume, ca identitatea ei este falsa.

De ce este falsa, ce o goneste si cine o ameninta? Ati ramane surprinsi… Si mai surprinsi ati ramane, sa aflati cum totul evolueaza.

Inca de cand a aparut cartea, am crezut ca este despre Cain, dupa ce am terminat-o, am avut senzatia ca este in intregime despre Charlie, chiar daca am avut atat de multe capitole narate de el. Sunt singura care este de aceasta parere?

Singurul lucru care nu mi-a prea placut la cartea asta a fost felul in care au evoluat lucrurile, in prima jumatate, atat de lejer si natural, parca fara pic de actiune. A doua jumatate as imparti-o din nou in doua, felul in care totul se complica, si apoi finalul, atat de intens si format din prea multe coincidente, parca cineva i-a dat autoarei un numar de pagini in care trebuia sa se incadreze.

Aici e si vina mea, am citit prea mult de la Colleen Hoover in ultima perioada, pare cam greu sa ma mai multumeasca ceva…

Intrebarea mea este: Voi ati sesizat paragraful in care s-a folosit titlul?

Anca GV