Am revenit cu o recenzie pentru aceasta carte, destul de devreme in pofida volumului de task-uri pe care le am si sunt tare mandra. Sunt mandra pentru ca am reusit sa gasesc o carte care m-a tinut in suspans si m-a facut sa nu o las din mana.
Am parcurs-o in zece zile, cate putin, cate putin in fiecare seara pana adormeam.
Mi-a placut mult iar in acest articol am sa va spun ce anume.
As putea incepe cu coperta, este superba, Nemira face treaba buna si, si mai buna o face atunci cand adauga semne de carte in ton cu ea, un mare plus. Poate asa, invata si monstrii ca nu e frumos sa indoi pagina unei carti.
Mi-a placut ca a fost narata de un barbat, ma atrag foarte tare povestile din aceasta perspectiva, sunt mai directe si fara prea multe detalii pompoase inutile, cum ar fi descrierea unei incaperi sau a unui outfit.
Mi-a placut subiectul. Cartea il are in centrul actiunii pe Tom Hazard, un barbat in varsta de 439 de ani care sufera de o boala extrem de rara si secreta numita angeria. Boala se manifesta prin faptul ca pacientii imbatranesc extrem de greu astfel incat, personajul nostru arata ca unul de aproximativ 40 de ani insa a trait secole intregi.
Mi-a placut felul in care a fost scrisa. Capitole mici, episoadele din trecut alternate cu prezentul m-au facut sa ma simt ca o minge de tenis plasata atent, astfel incat sa nu ma ametesc intre informatii. Accentul s-a pus pe viata protagonistului, de la cum a descoperit ca nu imbatraneste, pana la incalcarea celei mai aprige reguli, sa nu se indragosteasca, calatoria fiind tumultoasa, plina de mister si secrete.
Mi-a placut finalul. Daca toata cartea a fost ca o cautare (iar asta o sa intelegeti atunci cand o sa cititi), finalul este impresionant, parca nimic din ce ne imaginam, dar totusi atat de posibil…
Am dat patru stele in loc de cinci si inca ma mai gandesc daca a fost o decizie buna sau nu, alegerea imi apartine si incerc sa fac pace cu ea tinand cont ca am citit carti mult mai impresionante.
Desi nu abordeaza aceasi tema, iar stilul nu este nici pe departe similar cu cel a lui Audrey Niffenegger, tot imi vine sa compar aceasta carte cu: “Sotia Calatorului In Timp“, pentru ca ambele vorbesc despre acelasi lucru “timpul” si in ambele cazuri am picat pe ganduri reflectand asupra lui.
Este o lectura usoara, relaxanta si extrem de interesanta, m-am bucurat sa vad evolutia unui personaj si m-am bucurat si mai tare ca am avut ce invata de la el.
