Søndervig si Hvide Sande

Vara mai are putin si se incheie, mai ales aici, si constat cu uimire ca nu am facut nimic notabil in acest anotimp, nu am colectat amintiri prea multe, nu am avut parte de sesiuni de lectura pe plaja, nu am calatorit prea mult, si in ciuda a tot, stand incuiata in casa sub pretextul ca vreau sa ma odihnesc, tot nu ma simt odihnita.

Finalul lui Iunie si luna Iulie, pentru mine au fost extenuante, asa ca m-am bucurat sa am de la inceputul lui August, doua saptamani libere.

Pentru ca intre ziua lui si ziua mea sunt doua saptamani fix, am incercat ca macar atunci sa realizam ceva mai special astfel incat sa mai iesim din rutina.

flori-mici

Ziua mea a inceput pe la ora sapte, trezita extrem de natural caci mi-am facut un program strict in ceea ce prveste somnul, adorm pe la unsprezece si ceva si ma trezesc la ora sapte in fiecare zi.

Dupa o ora mai tarziu, cand nu am facut nimic altceva decat sa privesc in gol pe fereastra si sa imi notesz activitatile in bullet journal, m-am indreptat catre bucatarie si am pus apa la fiert caci pofta de cafea se intetea.

Dupa ce m-am mai desmeticit, uitandu-ma inca pe fereastra, incercam sa iau o decizie legata de ce vreau sa fac in acea zi, tinand cont ca vremea ma tot ameninta cu ploaie, tunete si fulgere.

Dupa inca o ora de leneveala, vorbit si treburi de indragostiti, pe la zece si ceva mi-am luat inima in dinti, am pus cea mai frumoasa rochita pe mine si rapid, cam in douazeci de minute am iesit pe usa amandoi cu un cos plin de mancare.

Cu o seara inainte am incercat sa imi fac un plan, insa toate acele “daca” se invarteau in jurul ploii. Imi doream foarte tare sa iau micul dejun pe o banca intr-un port, mai precis in Fredericia, de unde puteam admira Lillebaelt-ul. Zis si facut, patruzeci de minute mai tarziu, treceam podul catre Jutland.

IMG_18249IMG_18362

Ajunsi acolo, am intins fata de masa, am scos farfuriile si am pandit ca cel cel mai negru nor, sa se miste astfel incat sa lase la vedere un soare bland ale carui raze abia daca te incalzeau.

IMG_18361

Alte patruzeci, cincizeci de minute mai tarziu, am decis ca vreau sa merg pana in Søndervig pentru a vizita celebrele sculpturi din nisip. El m-a aprobat asa ca dupa ce am strans tot, ne-am urcat in masina si fix atunci a inceput sa ploua. Cautand vremea din Søndervig, am decis ca tot merita sa mergem.

Doua ore mai tarziu, dupa ce ne-am schimbat la condus cu randul pentru a nu ne plictisi, mai ales ca eu iubesc sa conduc pe autostrada si el pe nationale, am gasit o parcare in apropiere de parc si cand a pus piciorul pe pamant, m-a izbit o briza rece insa cu un vibe de vacanta. Turisti din Germania, ii puteam auzi, fete asiatice si multi norvegieni, dupa numarul de inmatriculare al vehiculelor.

Parcul destul de gol, caci cine mai vine sa viziteze lunea pe la doua pe o vreme ca aia?! Toata lumea imbracata corespunzator, de iarna, numa eu in rochie, pana la urma “odata fac 27 de ani anul asta”… v-ati prins?

Nu am zabovit mult, statuile inalte de sapte metri si intinse pe o distanta de doua sute de metri, desi extrem de impresionante, au fost rapid de parcurs. Tematica aleasa pentru 2019 este una extrem de interesanta, artistii, adunati de prin toate tarile, au avut de sculptat, Roboti. Nu va ganditi la lucruri si figurine de pe alte planete, totul a fost conceput pentru a ne arata cum va arata viitorul. AICI gasiti un link catre reprezentatiile anilor trecuti.

IMG_18363IMG_18364IMG_18365IMG_18366IMG_18367

Dupa ce ne-am urcat din nou in masina, infrigurati, am constatat ca am fost extrem de norocosi, mai ales ca ploaia a inceput timid iar apoi s-a intetit rapid si amenintator.

Dupa alte lungi dezbateri, daca tot eram acolo, am vrut sa merg si in Hvide Sande, un orasel plasat mai in sud pe o limba de nisip ce desparte Marea Nordului de Ringkøbing Fjord.

Din pacate nu m-am putut bucura de plaja, vantul batea atat de tare incat valuri de nisip se asterneau pe noi. Ca idee, Hvide Sande inseamna in daneza, nisipuri albe. Am baut un trei in unu la baza dunelor si apoi am decis ca mai bine sa ne indreptam spre casa, caci un alt drum lung de vreo doua ore si jumatate ne astepta.

IMG_182413IMG_182411IMG_182412IMG_182414

Nu mai este o surpriza cand vad ca in apropiere de ziua mea, vremea se raceste teribil si tot mai multe ploi sunt anuntate, deja stiu cum sa imi orientez planurile astfel incat sa adun cateva amintiri.

Pe seara cand am ajuns acasa, dupa ce am facut un dus fierbinte, m-am schimbat intr-un halat matasos, m-am delectat cu o masa buna, un pahar de vin roze si cand soarele a iesit, am iesit si eu la el cu o farfurie plina cu porumb piert.

IMG_182416

P.S. Imi place sa descriu atat de amanuntit ceea ce am petrecut, caci iubesc atunci cand revin asupra articolelor peste cativa ani si imi improspatez memoria, parca retraiesc intreaga aventura si imi multumesc pentru asta.

semnatura-noua

Sa nu spui niciodata pentru totdeauna – Jennifer L. Armentrout

La aproximativ doua zile dupa ce mi-am jurat solemn ca nu am sa mai parcurg carti despre adolescentii in liceu sau facultate, m-am vazut atingand cotorul acestei carti si tragand-o de pe raft, am simtit ca ar trebui sa o parcurg.

Citisem putin despre ea si aveam idee despre ce se vorbeste, dar stand in picioare langa biblioteca, citind doua pagini pe repede inainte, am decis sa o pastrez si sa ma asez daca nu voiam sa intepenesc acolo. M-a prins!

Prologul este cel ce m-a convins ca aceasta carte este diferita, mai tarziu, capitol dupa capitol, am inteles ca daca o sa o parcurg, am ceva de invatat si nu o sa imi para rau.

Cartea abordeaza o tema extrem de reala – ADOPTIA sau mai bine spus, norocul pe care unii din copii il au atunci cand sunt adoptati de familii bune sau de altele mai putin bune. Vorbeste despre evolutia acelor copii, despre cum le este influientat viitorul si mai ales, cat de importanta este educatia lor.

sa-nu-spui2sa-nu-spui1

“Sa nu spui niciodata pentru totdeauna” este o poveste sensibila, despre doua personaje mult prea tinere ca sa decida ce este cel mai bine pentru ele si totusi, reusesc sa supravietuiasca intr-o lume plina de monstrii pana intr-o zi, cand totul se destrama, ei se pierd si traiesc cu teama ca niciodata nu se vor mai regasi.

In cei patru ani de cand l-a pierdut pe el, Mallory a castigat o familie, un camin pe care il poate numi acasa si in care se poate simti in siguranta insa niciodata nu a incetat sa se gandeasca la el, oare ce s-a intamplat cu el dupa acel incident. Mistuita de traumele din trecut, de vocile ce ii sopteau mereu “nu scoate un sunet”, Mallory s-a transformat intr-o adolescenta extrem de timida si foarte tacuta.

Studiind acasa, tanara nu prea a avut interactiuni cu lumea externa, si in afara de prietena ei cea mai buna, cu care vorbea prin intermediul mesajelor, era chiar singuratica. Pentru ca absolvirea liceului se apropia cu pasi rapizi si pentru ca avea extrem de multe planuri pentru facultate, ea, impreuna cu familia ei, au decis ca un bun exrcitiu de comunicare ar fi ca in ultimul an de scoala, sa mearga la un liceu public.

Extrem de emotionata si nestiutoare, cu pasi mici a patruns intr-o lume de mult uitata insa a gasit ceva extrem de familiar, mai bine zis, pe cineva extrem de familiar, l-a gasit pe el, pe Rider Stark, cel ce a promis ca mereu o va proteja.

Despre cat de emotionanta a fost reintalnirea lor, si cum a evoluat povestea, mai ales ca ei nu mai au aceasi varsta, despre ce s-a intamplat cu el pe durata celor patru ani, va trebui sa cititi cartea. Daca nu am reusit sa va conving, imi pare rau dar spioler, mai mult decat am oferit, nu pot sa mai dau…

Haideti sa va explic pe scurt problema mea cu actiunea cartilor ce se desfasoara in cadrul unei unitati de invatamant.

Mi s-a intamplat ca nu odata sa dau peste astfel de carti, si desi am urmarit povestea de dragoste ce se infiripa intre personaje, pasajele ce se axau pe temele lor de scoala sau incaierarile, barfele, precum si profesorii insistenti, tind sa ma exaspereze… simt ca imaginatia mea este limitata doar la acei pereti, si nu am ce sa explorez. Exista o limita foarte fina intre cele pe care le detest cumplit si cele pe care le tolerez. Pe scurt, tolerez fictiunile ce ma lasa sa explorez si alte locuri in afara de scoli, iar povestea sa nu se refere strict la acea activitate.

Acum ca ma simt mai usurata, haideti sa va spun ce mi-a placut si ce nu, la cartea asta.

Limita nu a fost incalcata si am reusit sa explorez extrem de multe locuri impreuna cu personajele mele. Povestea in sine, fiind sensibila, m-am asteptat sa vars lacrimi pentru personaje, sa ma bucur alaturi de ele, sa fiu trista, sa am sperante, sa visez…

Mi-a placut cat de puternic a fost construit personajul Rider, cat de curajos a fost dar totusi, cat de sensibil si firav era, sunt multe de spus aici insa nu vreau sa dau prea mult din casa. Un lucru major l-am desprins pentru mine, ca in relatia mea trebuie sa fiu ca o oglinda, sa il ajut pe el sa se vada atunci cand el nu poate.

Nu mi-au placut atat de tare parintii ei adoptivi, in special Carl, si aici nu vreau sa intru in detalii, o sa vedeti pe parcurs.

Am uitat sa mentionez ca am apreciat foarte tare talentele lor, al ei fiind sculptatul in sapun iar al lui, fiind graffinti-ul, de unde probail, s-au inspiat si cu coperta.

Nu cred ca mai am ceva de adaugat acestei recenzi…  Cartea a fost tradusa la Editura Epica si face parte din colectia Epic Love.

semnatura-noua

 

cateva cuvinte

Lipsesc cu desavarsire din mediul online, din nou, si tot din nou, consider ca am motive bune pentru a o face.

Am vazut mesaje de genul, ce fac si de ce nu mai postez, raspunsul este ca analizandu-mi motivele, nici eu nu stiu…

Anul trecut, pe vremea asta, ma confruntam cu aceasi “problema”, imi vine extrem de greu inspiratie si mi se pare o corvoada sa stau jos si sa scriu, pe langa faptul ca cele scrise nu au nici o logica.

Am cateva lucruri cusute noi despre care nu am scris nimic, din martie am ca draft o recenzie tare buna si mai presus de toate, as putea sa va scriu despre problemele pe care le am de vedere si solutiile pe care le-am gasit, dar parca nu as vrea sa aduc chiar atat de multa drama pe blog, probabil ca din toamna, cand totul se va mai aseza, as putea sa va scriu liber despre aceasta experienta.

Ma aflu intr-un moment in care trebuie doar sa astept si asta ma cam nelinisteste putin pentru ca imi distruge atentia, imi vine greu sa stau cu o carte in mana si sa ma scufund intr-un fotoliu, adesea ma gasesc cu ochii pe pereti gandisndu-ma la acel lucru.

Pe scurt, ma pregatesc pentru o operatie de strabism care nu este usoara, tinand cont ca am o varsta destul de inaintata, si pana in Octombrie cand este programata, trebuie sa fac cumva sa omor timpul asta, problema este cu durerile de cap, sunt din ce in ce mai agresive iar vederea dubla imi incetineste activitatea, pentru ca adesea este insotita de o ameteala ce ma face sa iau o pauza, sa inchid ochii si sa ma “resetez”. Na ca am dat din casa!

Singura activitate pe care o pot efectua fara oprire este gaming-ul pe Play Station. Da, sunt genul ala de fata care prefera sa stea in casa cu un controller in mana, jucand toata ziua. V-am mai vorbit eu despre aceasta micuta obsesie dar numai franturi, anuntati-ma daca doriti mai multe informatii, poate se mai gasesc persoane pe aici si poate-poate, cream o comunitate.

Momentan joc Fallout 76, sunt novice pentru ca abia ce am terminat Fallout 4, dupa aproximativ 500 de ore, joc pe care l-am inceput in data de 14 Aprilie. Fallout 4 are o poveste impresionanta, poate sa concureze cu succes cu cele mai bune carti scrise vreodata. Cantitatea de detalii si de twist-uri, personajele si povestile lor, atat cat si povestile complexe ale celor mai mici personaje, sunt impresionante, m-au captivat astfel incat sa vreau sa aflu fiecare final. Poate ca ar trebui sa scriu un articol despre asta ca vad ca aici nu ma blochez… ha, ce interesant!

flori-mici

In incheiere, astept un colet de la Bookzone despre care vreau sa va vorbesc, chiar daca nu am mai citit atat de mult, tot am cumparat si acumulat titluri bune, pe care abia astept sa le impart cu voi.

Stiu ca am realizat categoria plante si nu s-a mai auzit nimic de ea, insa pe parcurs am realizat ca nu prea pot sa va vorbesc despre plantele pe care le am, pentru ca sunt noi si pentru mine, trebuie sa astept macar un sezon pentru a le monitoriza si intelege.

Nu stiu ce altceva sa va mai spun, cred ca am reusit sa spun tot ce aveam pe inima, nu am scris acest articol ca sa ma scuz ci pentru a ma “descarca”, ajuta enorm.

Cu acestea fiind spuse, ma duc sa pun de cafea si sa ma schimb de pijamale, voua va doresc o zi frumoasa si promit sa scot cartea aia din draft, recenzia am sa o postez saptamana viitoare.

cateva-cuvintesemnatura-noua