O luna si jumatate de la operatie. Ce vad acum!

Operatia a trecut, dar cred ca sunt in stare sa marturisesc ca partea cea mai grea a inceput exact dupa.

Ca sa descriu pe foarte scurt perioada postoperatorie, as putea spune scurt: ameteli, dureri de cap si privirea in pamant.

Pentru ca imediat dupa, doamna doctor mi-a spus ca totul a iesit perfect si ca urmeaza sa ne vedem dupa trei luni, dar totusi sa o contactez in caz de complicatii, am inteles rapid ca prin ce am trecut dupa a fost pura vindecare si ca nu a trebuit sa ma ingrijorez.

un-nou-rasarit

Prima zi

In prima zi m-am trezit foarte dimineata cu o energie pozitiva si dornica sa explorez. M-am izbit de o puternica durere de cap si de o ameteala ce imi dadea senzatia ca pic in gol odata la doua minute. Nimic de speriat atunci cand esti determinat.

Telul meu era sa pot sa privesc drept, fapt care mi-a luat aproape o saptamana dar despre asta am sa va vorbesc treptat.

Am putut sa completez integrame, am putut sa scriu la cald articolul trecut pe care l-am lasat in ciorne, am putut sa fac pasi, insa toate astea cu privirea lasata perpendicular cu podeaua.

Cel mai fericita am fost cand am realizat ca daca citesc, timpul trece altfel, invaluita de o poveste superba, o carte ce vesnic imi va ramane in suflet “The Simple Wild” de K.A. Tucker, carte despre am sa va scriu in curand.

Dupa trei zile

Stiam ca sejurul meu la hotel se termina asa ca dimineata zilei de Duminica mi-am petrecut-o impachetand haine si punand tot in valiza. Am incercat sa fac astea cu o seara inainte insa serile erau dificile, oboseala de peste zi se acumula, incercarile mele de a privi drept in fata si ametelile ma extenuau, asa ca misiunea “valiza” a picat.

M-am temut ca din cauza ametelilor si a mersului cu masina combinate, am sa izbucnesc in vreun mod nefericit, insa am constatat ca iesirea la aer curat (atat cat a putut Bucrestiul sa imi ofere aer curat), mi-a priit mai mult decat niciodata. Am reusit ca capat un vibe placut si alaturi de cei dragi, am reusit sa ma mai linistesc.

Dupa o saptamana

A trebuit sa schimb ciclul picaturilor adica a urmat sa imi pun “antibioticul” de doar trei ori pe zi in timp ce “lacrimile artificiale” de patru ori.

In prima saptamana am inceput sa experimentez niste mancarimi teribile, dar stiti cum se zice in popor: se vindeca.

De fiecare data cand incercam sa privesc drept ameteam dar incepusem sa fac progrese, puteam sa imi tin privirea drept pentru cateva secunde bune insa ce vedeam, erau doua fotografii ce nu se suprapuneau, erau puse oblic sub forma literei “X” iar asta imi cauza acea vedere dubla de la care ameteam.

Zi dupa zi, unghiul ala ascutit format de “X” se mai tempera, mai scadea dar puteam vedea cat de cat clar, aproape.

Singurul fel in care puteam vedea in fata fara probleme era daca lasam capul pe spate, cumva acela a fost si micul meu artificiu pe care l-am aplicat atunci cand am calatorit.

Dupa o saptamana si jumatate

…am ajuns inapoi in Danemarca, vedere fiindu-mi tot dubla, imaginile suprapuse tot sub forma de “X” insa mult mai temperate.

Lucrul pe care l-am tot facut si consider ca m-a ajutat este ca nu m-am limitat. In ciuda faptului ca vdeam rau, nu mi-am ferit privirea, nu m-am menajat, m-am fortat uitandu-ma la TV (chiar daca nu intelegeam mai nimic), seara picam rupda de oboseala, psihic vorbind, dar dimineata o luam de la capat.

Dupa doua saptamani

Imi era dor de o baie fierbinte, pur si simplu am inceput sa clachez, simteam ca asta o sa dureze o vesnicie. Dupa doua saptamani, puneam pucaturi, de doua ori pe zi “antibiotic” si de patru ori “lacrimi artificiale”, simteam ca sunt ca intr-un loop, alarma imi suna din patru in patru ore, ochii ma mancau, in fata nu vedeam clar, nu puteam pleca de acasa, practic am stat incuiata in casa. Mi-am incalcat regulamentul si am pandit zile fara vant, am iesit sa ma plimb, in ciuda faptului ca era cat de cat racoare.

Vederea imi era tot dubla insa puteam sa vad in fata mai clar, incepusem sa pot sa ma uit in partea dreapta si in stanga (mentionez asta pentru ca in prima saptamana mi-a fost imposibil, simteam ca pic in gol, totul se invartea de parca eram foarte, dar foarte beata). Incepusem ba chiar sa privesc si in sus lucru care din nou imi era foarte greoi.

Am evitat cu desavarsire sa ma ating cu apa pe fata, spalatul parului devenind o corvoada, dupa ce ca aveam starea aia de convalescenta, ultimul lucru pe care mi-l mai doream era sa ma simt murdara si neingrijita.

Puteam sa imi folosesc laptopul fara probleme, vedeam destul de bine pe zi ce trecea insa oboseam foarte tare.

Am observat ca odata la doua zile vedeam imbunatatiri. Odata la doua zile, linia dintre a vedea bine si clar si a vedea dublu, se muta cu un metru in fata mea.

Dupa trei saptamani

Am epuizat acea linie, acea bariera, vedeam destul de normal in casa insa daca mergeam la supermarket, aveam aceleasi senzatii de ameteala si vedere dubla.

In ultima saptamana am intampinat si probleme. Din cauza vindecari, la iveala au iesit niste mici noduri, reprezentand sfoara cu care am cusuta probabil (nu sunt doctor, nu am cautat pe internet, asta mi s-a parut cel mai logic tinand cont de consistenta) si aveam senzatia aia de parca aveam o geana in ochi. Senzatia asta m-a ingrijorat pentru ca ochiul stang devenise rosu, am mai continuat cu picaturile cateva zile de teama sa nu capat vreun microb. Senzatia s-a ameliorat in timp cand ma curatam dimineata si seara si pe rand, acele noduri s-au desprins si au iesit.

Dupa fix trei saptamani, cand am terminat tratamentul cu picaturi, am reusit sa fac o baie buna, asa cum eu ma rasfat. Nu stiu voi cum sunteti dar pentru mine, baia e un ritual sacru, fac baie atunci cand ma simt murdara, atunci cand imi simt sufletul incarcat si murdar, atunci cand imi simt inima grea. E felul meu in care spal lucrurile rele, imi dau voie sa plang in dus iar apa imi spala lacrimile, supararile, nervii, tot, de asta spun ca a insemnat mult.

Dupa o luna

Am inceput sa conduc. Nu cred ca as avea voie dar m-am simtit capabila, am simtit ca nu ma pun in pericol si nici pe ceilalti participanti la trafic, lucrul asta mi-a dat sperante si m-a incarcat cu o energie extrem de pozitiva pentru ca pentru mine, condusul este una din activitatile mele favorite.

Singurul lucru de care m-am temut, a fost incadrarea pe banda pentru ca din cauza operatiei campul vizual s-a micsorat, este mult mai ingust, fapt care, acum, ma pune efectiv sa ma uit in stanga si in dreapta mult mai des si mult mai devreme.

Astept cu nerabdare sa merg la controlul urmator, inca trebuie sa ma mai vindec insa am niste presimtiri ca va fi nevoie de o reinterventie, nu sunt doctor sa pun un pronistic insa am o neliniste.

Concluzii

Nu mai am dureri de cap. Este atat de placut sa functionez ca un om normal, sa ma trezesc dimineata si sa ma ridic fara sa simt ca in capul meu este santier.

Estetic vorbind, acum pot sa privesc un om in fata fara ca el sa isi fereasca privirea.

A fost experienta dificila pentru mine din care am invatat enorm.

Nu tin mortis sa adaug poze din perioada asta pentru ca nu stiu cati din voi aveti un stomac tare.

semnatura-noua

17 octombrie 2019

De dimineata m-am trezit cu o puternica stare de greata si cu senzatie ciudata de raceala in corp. El fiind racit, mi-a fost frica sa nu racesc si eu, asa ca m-am ferit cat de tare am putut insa nu am scapat, ma doare in capul pieptului si imi simt nasul extrem de infundat.

M-am trezit la 7:00 ca sa beau o gura mica de apa, dupa care a trebuit sa evit cu desavarsire mancarea si apa pentru a nu voma, asa este procedura. Stiam ca la 10:00 trebuie sa fiu la clinica, asa ca pe la 9:00 am plecat de la hotel, am luat un Yango, dupa care am reusit sa ajungem la clinica cu putin inaite de ora 10, am asteptat sa se faca fix si am mers la receptie pentru a anunta ca am ajuns. La nici cinci miunte a coborat o asistenta sa ma indrume catre rezerva mea. Pe drum catre salon am fost intrebata daca am pijamale, lucru pe care l-am omis asa ca m-au intrebat daca vreau o camasa de noapte sau pijamale. Le-am raspuns ca nu conteaza.

Ajunsa in salon, am observat doua paturi, o incapere sterila alba cu o podea din linoleum gri si un mobilier galben maroniu din lemn. Asistenta mi-a spus ca trebuie sa ma dezbrac complet si sa intru in dus pentru a ma spala cu o solutie dezinfectanta.

O baie de 1,50 pe 1,50 m. , pe stanga o toaleta, in fata-stanga era dusul pe colt iar in partea dreapta o chiuveta cu o oglinda masiva. Ma asteptau doua prosoape, asa ca mi-am facut dusul rapid, am pus pijamaua pe mine si am mers inapoi in salon.

Dupa aproximativ 10 minute a intrat o asistenta sa ma puna sa semnez niste foi, una pentru ca pastreaza datele mele personale, alta pentru ca nu sufar de alergii, inca una pentru ca sunt de acord daca apar complicatii sa ma interneze si sa imi ofere ingrijirea necesara. Pe piciorul de plecare al asistentei am fost anuntata ca ora operatiei poate fi 11, poate fi 12.

Dupa ce am terminat cu toata birocratia, am devenit extrem de calma, ma simteam in siguranta, pe maini bune, am reusit sa imi pun ordine in ganduri, sa ma linistesc si sa elimin tot stresul pe care l-am acumulat in acest an.

Pe la 13 fara ceva, a sosit o asistenta ce ne-au condus pe mine si pe prietenul meu catre sala de operatie, pe el scotandu-ul la receptie iar pe mine ducandu-ma in sala de opratie, intr-un antreu.

A plecat asitenta, mi-a urat succes, dupa care a sosit domana doctor, m-a intrebat daca sunt bine, i-am spus ca da si a insitat sa ma mai masoare inca odata. Mi-a spus ca din cauza emotiilor, strabismul se vede mai pronuntat, mai mare. Dupa plecarea ei a venit anestezistul sa imi puna o branula in mana stanga pe seama careia am si glumit pentru ca nu am avut niciodata.

Dupa cateva minute, mi-a spus ca sunt pregatita pentru operatie si ca ma pot ridica din acel pat pentru a merge in sala de operatie.

Tin minte perfect cand si cum m-am urcat acolo, tin minte cand mi-au aplicat acel detector de puls pe inelar si mai ales, probabil ce nu voi uita niciodata, felul in care am reusit sa ma distrag de la tot, concentrandu-ma pe pulsul ce il auzeam piunind in incapere, moment in care am inceput sa respir adanc si am simtit cum o senzatie de calm ma invaluie.

Am fost anuntata ca urmeaza sa ma anestezieze si imediat dupa injectie, singurul lucru pe care l-am mai realizat, a fost sa imi vad reflexia in sistemul de lumini de deasupra mesei de operatie.

M-am trezit auzindu-mi numele si mai ales, cand cineva se chinuia sa imi curete tampla de sange spunand: “Stai sa o curat pe doamna Vasilescu de sange ca daca se vede, se panicheza”.

Am inceput sa devin mult mai constienta si am inceput sa strang pumnul drept dupa care sa il las liber, voiam sa inteleg ce simt mai ales dupa o anestezie totala.

Realizand ca sunt constienta, au venit catre mine si mi-au scos tubul de oxigen dupa care m-au intrebat daca am dureri sau daca imi este greata, le-am spus ca imi este sete, ele refuzand sa imi dea apa sa beau, insa mi-au umezit buzele.

Ochii ma dureau, am observat ca nu sunt bandajata si am inceput usor sa ii deschid, am realizat ca ma doare foarte tare capul si ochii imi sunt foarte sensibili, neputand sa ii deschid deloc, doar putin pe dreptul, cat sa las putina lumina sa patrunda. M-a intrebat cineva daca am nevoie de ceva si le-am spus ca ma doare foarte tare capul de parca eram deocheata, mi-au pus un calmant in perfuzie dupa care imi amintesc ca doamna doctora a venit laga mine, mi-a spus ca operatia a iesit foarte bine apoi m-a intrebat ce simt, i-am spus ca tocmai mi-au pus calmant in perfuzie pentru durerea de cap, apoi mi-a spus ca o sa mearga sa vorbeasca cu prietenul meu, m-a intrebat daca stiu unde este, i-am spus ca a ramas jos la parter, ca nu stiu daca a urcat inapoi la salon, cand era pe picior de plecare, m-a intrebat cum il cheama, i-am spus ca Vaduva Marius. Mi-a spus sa stau linistita ca am trecut cu bine peste tot, dupa care mi-a urat o zi buna. Asta este tot ce imi amintesc.

Dupa ce m-au adus in rezerva, am intrebat daca am voie apa, mi s-a pus ca da dar nu multa ca apoi o sa vomit, bineinteles ca am baut. O asistenta draguta a fost langa mine in tot acest timp, i-am explicat ca ametesc teribil, i-am mentionat si faptul ca am rau de miscare si ca din cauza asta am greata.

Dupa inca ceva vreme am inceput sa ma mai ridic, usor, usor astfel incat sa ma obisnuiesc, m-am ridicat si in picioare chiar. In tot tipul asta am tot clipit incercand sa ma uit in jos ca sa reusesc sa plec pe picioarele mele de acolo, asa mi s-a spus inca de la inceput.

In jur de 18:30 cand m-am ridicat in picioare dand ture in salon, m-a prins o asistenta si m-a intrebata ca ce fac, ce se intampla (?!) ia-m spus ca vreau sa vad cat de tare ametesc si daca pot sa ma deplasez pe picioarele mele. Mi-a zis ca este tarziu si ca daca e sa raman sa mananc inainte de tot, apoi sa plec. I-am cerut sfatul tinand cont ca am rau de masina si ca drumul pana la hotel dureaza o jumatet de ora cel putin, imi era teama sa nu vomit in masina.

Mi-a zis ca nu exista sansa asta, mai ales ca mi-au injectat ceva pentru greata. Mi-au adus sa mananc dupa care, au venit sa imi scoata si branula.

M-am imbracat apoi, m-am incaltat, am strans putin pe acolo, apoi am coborat usor spre receptie pentru a semna ultimele hartii si a face plata.

Din discutiile pe care le-am avut cu prietenul meu, atunci cand eu m-am trezit si doctora l-a cautat sa ii dea vestile, i-a spus ca operatia a decurs foarte bine si ca nu am nevoie de control a doua zi, ci peste trei luni, moment in care voi afla daca sunt vindecata sau nu.

Tot lui, i-a lasat cateva notite pe o foaie, despre cum sa imi administrez picaturile, ce masuri de igiena trebuie sa aplic si cel mai important, reteta cu medicamentele ce trebuia sa le mai procur.

Am mai aflat si ca operatia a durat cam o ora si jumatate si doua ore am stat la reanimare.

Prima noapte a fost destul de dificila. Primul set de picaturi aplicat a provocat foarte mari usturimi, abia lacrimile artificiale au mai temperat putin durerile. Nurofenul prescris a fost ideal pentru durerile de cap.

Ce am vazut imediat dupa operatie !?

Va urma…

17-0ctombrie-2019

Luna Octombrie

Am asteptat sa se faca Octombrie parca din totdeauna, un soi de teama, tristete, stres ma incerca, dar toate deodata.

Teama pentru ca nu stiu ce o sa fie, de la operatia in sine pana la cele mai mici si marunte chesti ca: rezultatul analizelor, sa ma menajez sa nu racesc, cum o sa fie sa stau chiar atat de mult in tara… tot.

Tristete pentru ca o sa imi fie dor de casa mea, de plante, de momentele alea de liniste atunci cand imi beau cafeaua dimineata, de job si loc, de calmul asta ce pluteste in aer aici.

Stres. Am stat in stres toata vara asta, credeam ca mi-am atins limita, dar vad ca am depasit-o cu mult.

Simt nevoia sa impartasesc astea pentru ca experienta asta mi-a setat noi limite, mi-a schimbat gandirea in anumite perspective si imi doresc sa recitesc toate astea candva dar ce e cel mai important, vreau ca daca cineva se va afla intr-o situatie similara cu a mea, sa aibe macar o parere sincera, transparenta, asa cum eu am cautat si nu am gasit.

1 Octombrie 2019

Cu bagajul semi-facut cu zi inainte, am simtit nevoia sa mai imi revizuiesc inca odata optiunile tinand cont ca am cumparat o valiza mica astfel incat sa o pot cara pe oriune cu mine.

Am baut impreuna cafeaua, am mancat ceva pe fuga si am aplicat dupa ureche un plasture care se presupune sa ma ajute sa nu dau la boboci cat ma transport pana in Romania, mai ales ca am sa merg singura.

Am pornit la drum pe o vreme rece si ploioasa, cu o sacosa mare de emotii.

La aeroport a trebuit sa ma despart de el destul de rapid pentru ca nu am avut unde sa parcam asa ca nu aveam unde sa lasam masina, superb.

Bineinteles ca nu m-am gandit nici o secunda sa imi fac check-in-ul, in mintea mea era ca atunci cand am sa merg la biroul unde sa imi las valiza, am sa il fac acolo. Bineinteles ca am avut probleme, s-au rezolvat destul de usor cu putin ajutor din partea personalului din aeroport insa abia cand m-am mai linistit am inteles ce e in neregula cu mine, plasturele isi facea efectul.

luna-octombrie8

Ajunsa in Romania pe o vreme de vara exact la apus, am asteptat parca o viata dupa valiza insa nici o clipa nu m-am gandit sa scot plasturele de dupa ureche. Cu valiza luata, destinatia ATM sa scot niste cash, cu telefonul in mana sa comand un Yango, a inceput haosul. Pe scurt, aplicatia mi-a dat crash, nu am stiut daca am comandat sau nu, uitandu-ma in jur am inteles ca acel sofer nu are cum sa ajunga acolo unde eram pentru ca se lucra. Dupa ce am facut cateva drumuri tarand valiza dupa mine, pentru a face posibila comandarea unei noi masini, am primit un telefon prin care soferul mi-a spus ca nu poate veni sa ma ia din punctul unde eu ajunsesem asa ca ar fi o idee sa ma intorc. M-am izbit de un om cu un suflet mare care a venit pe jos dupa mine sa ma ajute cu bagajul si cu ajutorul lui am reusit sa ajung in Militari unde parintii mei ma asteptau.

Seara s-a scurs repede, o baie buna si infofolita bine, am adormit fara vise.

3 Octombrie 2019

Am mers pentru a-mi efectua analizele necesare pentru operatie:

BACTERIOLOGIE
– examen secretie conjunctivala + antibiograma
– exudat faringian + antibiograma
– exudat nazal + antibiograma

HEMATOLOGIE
– hemograma cu formula lecocitara
– coagulograma (APTT, AP, PT, INR, Fibrinogen, timp de sangerare, timp de coagulare)

BIOCHIMIE
– glicemie
– VSH
– TGO, TGP
– Uree
– Creatina

IMUNILOGIE
– antigen HBs
– anti-HCV
– anti-Hiv I+II

A trebuit sa merg sa imi ridic buletinul caci il schimbasem in Martie si nu am mai apucat sa merg dupa el. Cand am ajuns acasa mi-am schimbat rapid imbracamintea si a am mers sa culegem strugurii pentru must. Am simtit nevoia sa schimb putin peisajul si sa ma distrag de la tot si toate si mai ales, imi doream de cativa ani sa vin in perioada asta acasa.

luna-octombrie6

5 Octombire 2019

Programata la ora 9:00 pentru un EKG si prima data in 5 ani de zile cand mi-am vazut rudele stranse la un loc, ca pe vremuri.

8 Octombrie 2019

A fost prima zi in care am stat singura acasa, am putut sa ma delectez cu liniste, cu o carte buna, apropo, am citit “The Simple Wild” – K.A. Tucker, trebuie sa va spun despre ea intr-un viitor apropiat.

20191001_172201

Pe la 3 si ceva linistea s-a mai risipit pentru ca pe rand, au venit de la serviuciu parintii mei, iar pe seara, cu inima cat un purice, abia asteptam sa imi revad prietenul dupa o saptamana in care am stat despartiti.

9 Octombrie 2019

Am uitat cat de bine se mananca in Pitesti in Pub-uri, imi era atat de dor de o portie zdravana de papanasi, in plus, trebuia sa avem ceva in stomac pentru ca am ramas la spectacolul de stand-up a lui Victor Bara si Teo. Am ras.

luna-octombrie5

15 Octombrie 2019

Trebuie sa ii multumesc mamei, caci datorita ei am reusit sa ajung in Bucuresti mai ales dupa cat stres am avut cu transportul, caci efectiv nu stiam cum si de unde sa iau ceva catre Bucuresti. Spre seara ne-am cazat si am luat cina in oras in speranta ca o sa reusesc sa imi mai descretesc fruntea. M-am simtit extrem de coplesita, neputincioasa, am stat amandoi de vorba si am reflectat asupra drumului parcurs, cat de dificila a fost vara asta si mai ales, cat de simpla mi s-a parut in comparatie cu ce avea sa vina…

luna-octombrie-2

16 Octombrie 2019

Consultul preanestezic de la ora 9:20.

Ne-am trezit devreme, ieri el a stranutat toata ziua si astazi s-a trezit racit, extraordinar. Dupa ce am mers la miculdejun, am comandat un Yango pentru a ajunge la clinica unde aveam sa fiu operata a doua zi. Dupa aproximativ 40 de minute, multe claxoane si un bacsis de 100% lasat soferului, am ajuns pentru consult cu intarziere. Totul a decurs extraordinar, in tot timpul asta m-am temut cel mai tare de aceasta intalnire pentru ca citisem ca este cea mai grea, intrucat comform istoricului medical, pot da sau nu aprobare pentru operatie. Am incercat tot, sa mananc sanatos astfel incat analizele sa imi iasa bine, intreaga perioada din Martie pana acum, am urmat o dieta vegetariana care mi-a priit nemaipomentit si despre care am sa va povestesc intr-un articol separat. In final am inteles ca m-am stresat degeaba, nu sunt un caz extrem astfel incat sa nu primesc acea aprobare…

Urmatoarea intalnire am avut-o la ora 12:00 la clinica oftalmologica pentru a stabili ora pentru ziua urmatoare dar si ultimele masuratori. Prima intrebare pusa de doamna doctor a fost: esti racita? Am spus ca nu, si nu eram…

luna-octombrie-1

Restul zilei am incercat sa il petrec cat mai relaxat, m-am revazut cu prietena mea Cosmina, careia ii multumesc enorm pentru ca si-a facut timp sa bata atat drum sa ne vedem si sa ma mai anime.

Pe seara am facut o baie buna, moment in care mi-am permis sa plang, sa ma descarc, sa reflect, sa imi fac planuri. Nu stiu altii cum sunt dar pentru mine dusul e sacru, e momentul in care imi dau frau liber tuturor emotiilor, temerilor, gandurilor.

Cand am pus capul pe perna, am adormit ca un prunc.

Va urma…