Ma trezesc si o vad, e inca acolo, nu e vis sau film, e inca acolo, masina mea de cusut.

Incep sa fac pasi si sa ma desmeticesc, am fost obosita rau seara trecuta… am in cap ceva, o idee pe care vreau sa o pun in practica.

Imi beau cafeaua in timp ce decupez un nou tipar pentru o fusta in clos. Caut in dulap intre materiale si il gasesc, nu stiu ce e dar stiu ca e de culoarea asta frumoasa, marsala.

Iau o ultima gura de cafea amestecata cu putin zat iar fustita mea este croita si gata pentru a fi cusuta. Pun ata pe bobina, trec papiota prin toate gaicile necesare pentru a pune in miscare mecanismul si incep sa cos.

Mai fac poze, mai cos si ma mai minunez : “Doamne ce bine e sa ai un lucru al tau, nou!”, o probez si ma pregatesc sa ii cos fermoarul, l-am ales pe cel rosu (nu pentru ca asa am vrut, doar pentru ca era singurul care se potrivea) incerc cu atentie sa nu gresesc si e gata, urmeaza bracinarul, fara nasture, simpla.

Imi doaream o fustita noua simpla in clos, si stiam ca doar daca mi-o croiesc singura, voi avea. Sunt atat de mofturoasa cand vine vorba de simplitatea articolelor vestimentare incat nu inteleg de ce un articol simplu, nu e simplu. Se vrea a fi ceva basic, ce poate fi accesorizat la maxim, insa materialul din care e facut sau croiala, il incarca de la sine… in fine.

Sunt foarte bucuroasa de cum a iesit, abia astept sa o port si ma tot gandeam cu ce sa o combin, imi vin in minte o multime de posibilitati si sincer spun ca abia astept sa o port alaturi de un sweater in aceasi nuanta.