All Your Perfects – Colleen Hoover

Sa cumperi o carte fara sa ii citesti descrierea este ca si cand te rogi sa pice potul cel mare la un joc de noroc. Sa cumperi o carte scrisa de Colleen Hoover, fara a-i citi descrierea, este ca si cand ai devenit milionar peste noapte.

coho-all-your-perfects2

Cartea am achizitionat-o de pe Book Depository impreuna cu “Verity”, acum cateva luni bune insa impreuna au stat in biblioteca linistite pana cand am simtit nevoia de o resuscitare.

I-a venit randul prin Septembrie insa din cauza problemelor de vedere si a durerilor de cap, nu am reusit sa pun cap la cap o recenzie care sa potoleasca furtuna din sufletul meu.

Da, a creat o furtuna, cu fulgere si tunete ce mi-au biciuit sufletul si mintea, ramanand pe urma din mine doar o catastrofa.

“All Your Perfect”, este o poveste impresionana cu un plot simplu, insa felul cum a fost construit, face ca aceasta carte sa fie o adevarata opera de arta.

Arhitectura aceste carti ne face sa realizam ca povestea asta este povestea noastra, a tuturor celor care suntem prinsi intr-o relatie de cativa ani, insa fiecare cu problemele noastre ce ne distrug armonia din cuplu.

Cartea are un happy end, unul nu asa cum ne-am inchipui noi insa unul extrem de real.

Am avut de invatat din ea?

Ohooo, cat am avut de invatat, dar despre astea am sa va vorbesc dupa ce am sa va descriu putin continutul, astfel incat sa va aduc inapoi, caci sigur v-am pus pe fuga din cauza introducerii.

Povestea lui Quinn si a lui Graham incepe in acelasi loc.

Quinn, decide sa isi surprinda logodnicul, ajungand mai rapid dintr-o calatorie. In fata usii apartamentului unde locuieste, gaseste un barbat agitat care in scurt timp, ii explica cum el crede ca prietena lui si logodnicul ei, au o aventura, urmand ca din cauza chicotelilor si a gemetelor, acest fapt sa fie dovedit.

Cei doi, ajung sa isi petreaca timpul pe podeaua din fata usii, pentru ca niciunul din ei nu are curajul sa ii infunte pe vinovati.

Aceasta intamplate din trecut ne poarta pana in prezent si ne arata cum cei doi, casatoriti fiind, incep sa aibe probleme in relatie. Problemele din prezent se datoreaza infertilitatii ei si mai ales a lipsei de comunicare dintre cei doi. Exemplul din trecut, cand au evitat sa ii infunte pe cei doi, ne arata clar ca sunt genul de persoane care isi evita chiar si propriile probleme, toate aceste ducand la o prapastie ce se casca in mariajul lor.

Cartea are capitole intitulate “Then” si “Now”, adica “Atunci” si “Acum”, capitole care ne poarta prin viata aceluiasi cuplu insa in doua stadii ale relatiei lor.

“Then” – fiind capitolele de la inceputul relatiei lor, din punctul in care ei s-au cunoscut pana cand au ajuns sa se casatoreasca si sa aibe planuri pentru urmasi.

“Now” – capitolele in care ei se lupta cu probleme de infertilitate si mai ales, despre cum asta le-a devastat viata si mai ales iubirea.

Este impresionant cum iubirea dintre doi oameni capata un alt sens si o alta forma din cauza timpului si mai ales, din cauza incercarilor grele. Este impresionant cum iubirea dintre doi oameni este echivalenta cu comunicarea sanatoasa, exprimarea sentimentelor, a supararilor, a gandurilor. Este impresionat cum iubirea sanatoasa dintre doi oameni este echivalenta cu fericirea.

Comunicarea duce la iubire, iubirea duce la fericire, o ecuatie atat de simpla.

Povestea celor doi este superba, plina de invataturi, de momente triste, de momente fericite, de momente cand s-au impins unul pe celalalt pe culmi neimaginabile, plina de realism. Nu cred ca am citit vreo carte mai reala decat asta, o poveste mai reala decat asta cu niste personaje mai reale decat acestea.

Desi este din perspectiva lui Quinn, cartea mi s-a parut povestita din ambele perspective mai ales spre final din scrisorile lui Graham catre ea, scrisori despre care nu am sa va spun nimic mai mult.

Imi doresc sa descoperiti cartea asta, nu ma apuc sa ii scriu o povestire aici, dar daca aveti incredere in mine, dar nu in mine neaparat cat in maiestria autoarei, dati-i o sansa.

coho-all-your-perfects1

Spuneam ca am invatat multe, da, chiar da.

Am inteles ca intr-un cuplu nu trebuie sa fii intrebat ca sa spui ce te supara, celalalt nu poate sa ghiceasca ce gandim nici dupa 1000 de ani de relatie.

Am invatat sa comunic sincer, sa spun cu voce tare, sa impart gandurile fie ele bune, fie rele.

Am invatat sa ma cert frumos, stiu ca suna ciudat, dar oricat de nervosi am fi, tot trebuie sa o spunem pe un ton frumos. Nu prea imi iese mai tot timpul dar incerc sa lucrez la asta, sunt genul de persoana care se aprinde din orice dar la fel de repede se si stinge daca primeste un raspuns bun.

Am inteles ca tot vina noastra este atunci cand vedem ca relatia nu mai este ca atunci cand era la inceput.

Am invatat sa imi readuc aminte micile placeri ce ne faceau fericiti la inceput si oricat de prostesti pareau, sa le refac din dragoste de dragul vremurilor trecute.

Sunt multe lucruri pe care le-am desprins din lectura asta.

flori-mici

Nu cred ca trebuie sa fac o concluzie acestei recenzii, a devenit destul de evidenta inca de la inceput asa ca cititi-o, pentru invataturi, pentru recreere, pentru Colleen Hoover.

Stiati ca? …titlul cartii il regasim la pagina 9?

coho-all-your-perfects4

P.S. Tocmai ce mi-am comandat “Regretting You” si sper sa reuseasca sa mi-o aduca Mos Craciun anul asta!

coho-all-your-perfects3semnatura-noua

The simple wild – K.A.Tucker

Scriu rapid recenzia acestei carti pentru ca inca e calda, inca imi e in minte si in suflet.

Nu e de mirare ca am consumat pe banda rulanta niste carti de K. A. Tucker in ultima perioada, imi place de mor stilul autoarei si aveam nevoie de o schimbare de peisaj.

Am inceput cartea asta fix cand am ajuns in Romania pe 1 Octombrie caci am vrut sa fie micul meu refugiu, tinand cont ca am trecut prin niste stres ingrozitor cu operatia, cartea asta a fost cu adevarat buna. E greu sa te concentrezi pe ceva minor atunci cand te asteapta un uragan si nu o sa uit niciodata cartea asta pentru ca a reusit sa ma poarte departe de griji si ganduri negre.

Nu am citit-o pe nerasuflate dar pot sa va marturisesc ca pe 18 Octombrie, in prima zi de dupa operatie, a fost primul lucru pe care am pus mana atunci cand m-am trezit.

the-simple-wild-3the-simple-wild-1

Cartea face parte din seria “Wild” si a fost publicata pe 7 August 2018 de catre Atria Books. Volumul doi se pare ca va aparea in 2020 si din cate am inteles va fi din perspectiva lui Jonah. Inca nu a fost tradusa la noi si banuiesc ca va mai dura ceva timp pana cand editura Epica va face acest pas tinand cont ca abia au tradus volumul patru al seriei “Zece respiratii scurte”.

Povestea este extrem de emotionanta si destul de simpla insa foarte bogata in peisaje, asa cum deja ne-a obisnuit Tucker prin frumosul ei stil.

Povestea incepe in 15 Noiembrie 1993 cand Susan Fletcher decide ca viata grea din Alaska nu este potrivita pentru ea, isi face bagajele si impreuna cu fica ei, pleaca spre Toronto, lasandu-l in urma pe Wren.

Capitolul 1 incepe in data de 26 Iulie 2018 cand ne face cunostinta cu personajul principal, Calla, acum o tanara care exploateaza la maxim tot ce ii poate oferi acest mileniu.

Calla, prin faptul ca tatal ei a parasit-o inca de mica, a transformat-o intr-o adolescenta retinuta, care va purta vesnic in suflet, un sentiment de gol.

Recasatorirea mamei cu un psiholog bogat, este un exemplu clar pentru Calla ca singurul tip de barbat pe care ar trebui sa il intalneasca si de care sa se indragosteasca, trebuie sa fie unul puternic care ar putea sa ii ofere stabilitate intr-un oras ca Toronto.

Un sir de intamplari neplacute, ca pierderea job-ului si despartirea de iubitul ei, o aduc pe Calla intr-un punct in care simte ca trebuie sa faca ceva nou. Totodata, primeste si un email din partea lui Agnes. In acel email este instiintata ca tatal ei este bolnav de cancer si ca nu a vrut sa o deranjeze cu aceasta veste, tinand cont ca nu i-a fost aproape niciodata, insa aceasta ii sugereaza sa mearga si sa il viziteze.

In scurt timp, Calla decide ca ar trebui sa mearga si sa il vada pe Wren, in speranta ca va afla povestea si din perspectiva lui.

Primele interactiuni ale lui Calla cu frumusetea salbatica din Alaska, ii pun o eticheta clara, fiind considerata fata de oras.

Cand Calla a plecat de acasa, mama ei i-a dat un singur sfat: sa nu se indragosteasca de un “cowboy al cerului”, pentru a nu repeta istoria.

Ce credeti ca s-a intamplat?

Nu am de gand sa va spun nimic despre Jonah, am sa va las sa descoperiti voi singuri, asta daca aveti de gand sa parcurgeti cartea, insa vreau sa las loc de prezentare atunci cand am sa vorbesc despre volumul doi, chiar am de gand sa aflu ce a fost in mintea lui.

Ce mi-a placut la cartea asta?

Evolutia personajului Calla, de la o adolescenta razgaiata, cocheta, la o femeie care a trebuit sa imbratiseze un mediu aspru, modeland-o si invatatnd-o ca viata grea nu este neaparat urata.

Relatia lui Wren cu Calla.

Relatia lui Jonah cu Calla, de la prima interactiune pana la ultima. Mi-a placut cum s-au influientat unul pe altul si cum au reusit sa faca pe rand mici compromisuri, pentru a ajunge ca in final, sa intelegem ca au ramas impreuna.

Peisajele descrise de autoare, stiam ca este o maestra in acest domeniu, ca paranteza, am inca in minte barul Penny’s de parca am fost acolo.

Faptul ca a reusit sa ma captiveze in asemenea hal, incat am reusit sa trec cu usurinta peste clipele grele.

In concluzie, nu cred ca am desprins vreo invatatura din aceasta carte, insa felul in care aceasta carte m-a relaxat, m-a facut sa ii dau 5 stele pe Goodreads si sa v-o recomand cu asemenea agresivitate.

P.S. Va lasi AICI un link catre un mic preview asupra inceputului cartii, poate reusesc sa va conving.

the-simple-wild-4the-simple-wild2semnatura-noua

O luna si jumatate de la operatie. Ce vad acum!

Operatia a trecut, dar cred ca sunt in stare sa marturisesc ca partea cea mai grea a inceput exact dupa.

Ca sa descriu pe foarte scurt perioada postoperatorie, as putea spune scurt: ameteli, dureri de cap si privirea in pamant.

Pentru ca imediat dupa, doamna doctor mi-a spus ca totul a iesit perfect si ca urmeaza sa ne vedem dupa trei luni, dar totusi sa o contactez in caz de complicatii, am inteles rapid ca prin ce am trecut dupa a fost pura vindecare si ca nu a trebuit sa ma ingrijorez.

un-nou-rasarit

Prima zi

In prima zi m-am trezit foarte dimineata cu o energie pozitiva si dornica sa explorez. M-am izbit de o puternica durere de cap si de o ameteala ce imi dadea senzatia ca pic in gol odata la doua minute. Nimic de speriat atunci cand esti determinat.

Telul meu era sa pot sa privesc drept, fapt care mi-a luat aproape o saptamana dar despre asta am sa va vorbesc treptat.

Am putut sa completez integrame, am putut sa scriu la cald articolul trecut pe care l-am lasat in ciorne, am putut sa fac pasi, insa toate astea cu privirea lasata perpendicular cu podeaua.

Cel mai fericita am fost cand am realizat ca daca citesc, timpul trece altfel, invaluita de o poveste superba, o carte ce vesnic imi va ramane in suflet “The Simple Wild” de K.A. Tucker, carte despre am sa va scriu in curand.

Dupa trei zile

Stiam ca sejurul meu la hotel se termina asa ca dimineata zilei de Duminica mi-am petrecut-o impachetand haine si punand tot in valiza. Am incercat sa fac astea cu o seara inainte insa serile erau dificile, oboseala de peste zi se acumula, incercarile mele de a privi drept in fata si ametelile ma extenuau, asa ca misiunea “valiza” a picat.

M-am temut ca din cauza ametelilor si a mersului cu masina combinate, am sa izbucnesc in vreun mod nefericit, insa am constatat ca iesirea la aer curat (atat cat a putut Bucrestiul sa imi ofere aer curat), mi-a priit mai mult decat niciodata. Am reusit ca capat un vibe placut si alaturi de cei dragi, am reusit sa ma mai linistesc.

Dupa o saptamana

A trebuit sa schimb ciclul picaturilor adica a urmat sa imi pun “antibioticul” de doar trei ori pe zi in timp ce “lacrimile artificiale” de patru ori.

In prima saptamana am inceput sa experimentez niste mancarimi teribile, dar stiti cum se zice in popor: se vindeca.

De fiecare data cand incercam sa privesc drept ameteam dar incepusem sa fac progrese, puteam sa imi tin privirea drept pentru cateva secunde bune insa ce vedeam, erau doua fotografii ce nu se suprapuneau, erau puse oblic sub forma literei “X” iar asta imi cauza acea vedere dubla de la care ameteam.

Zi dupa zi, unghiul ala ascutit format de “X” se mai tempera, mai scadea dar puteam vedea cat de cat clar, aproape.

Singurul fel in care puteam vedea in fata fara probleme era daca lasam capul pe spate, cumva acela a fost si micul meu artificiu pe care l-am aplicat atunci cand am calatorit.

Dupa o saptamana si jumatate

…am ajuns inapoi in Danemarca, vedere fiindu-mi tot dubla, imaginile suprapuse tot sub forma de “X” insa mult mai temperate.

Lucrul pe care l-am tot facut si consider ca m-a ajutat este ca nu m-am limitat. In ciuda faptului ca vdeam rau, nu mi-am ferit privirea, nu m-am menajat, m-am fortat uitandu-ma la TV (chiar daca nu intelegeam mai nimic), seara picam rupda de oboseala, psihic vorbind, dar dimineata o luam de la capat.

Dupa doua saptamani

Imi era dor de o baie fierbinte, pur si simplu am inceput sa clachez, simteam ca asta o sa dureze o vesnicie. Dupa doua saptamani, puneam pucaturi, de doua ori pe zi “antibiotic” si de patru ori “lacrimi artificiale”, simteam ca sunt ca intr-un loop, alarma imi suna din patru in patru ore, ochii ma mancau, in fata nu vedeam clar, nu puteam pleca de acasa, practic am stat incuiata in casa. Mi-am incalcat regulamentul si am pandit zile fara vant, am iesit sa ma plimb, in ciuda faptului ca era cat de cat racoare.

Vederea imi era tot dubla insa puteam sa vad in fata mai clar, incepusem sa pot sa ma uit in partea dreapta si in stanga (mentionez asta pentru ca in prima saptamana mi-a fost imposibil, simteam ca pic in gol, totul se invartea de parca eram foarte, dar foarte beata). Incepusem ba chiar sa privesc si in sus lucru care din nou imi era foarte greoi.

Am evitat cu desavarsire sa ma ating cu apa pe fata, spalatul parului devenind o corvoada, dupa ce ca aveam starea aia de convalescenta, ultimul lucru pe care mi-l mai doream era sa ma simt murdara si neingrijita.

Puteam sa imi folosesc laptopul fara probleme, vedeam destul de bine pe zi ce trecea insa oboseam foarte tare.

Am observat ca odata la doua zile vedeam imbunatatiri. Odata la doua zile, linia dintre a vedea bine si clar si a vedea dublu, se muta cu un metru in fata mea.

Dupa trei saptamani

Am epuizat acea linie, acea bariera, vedeam destul de normal in casa insa daca mergeam la supermarket, aveam aceleasi senzatii de ameteala si vedere dubla.

In ultima saptamana am intampinat si probleme. Din cauza vindecari, la iveala au iesit niste mici noduri, reprezentand sfoara cu care am cusuta probabil (nu sunt doctor, nu am cautat pe internet, asta mi s-a parut cel mai logic tinand cont de consistenta) si aveam senzatia aia de parca aveam o geana in ochi. Senzatia asta m-a ingrijorat pentru ca ochiul stang devenise rosu, am mai continuat cu picaturile cateva zile de teama sa nu capat vreun microb. Senzatia s-a ameliorat in timp cand ma curatam dimineata si seara si pe rand, acele noduri s-au desprins si au iesit.

Dupa fix trei saptamani, cand am terminat tratamentul cu picaturi, am reusit sa fac o baie buna, asa cum eu ma rasfat. Nu stiu voi cum sunteti dar pentru mine, baia e un ritual sacru, fac baie atunci cand ma simt murdara, atunci cand imi simt sufletul incarcat si murdar, atunci cand imi simt inima grea. E felul meu in care spal lucrurile rele, imi dau voie sa plang in dus iar apa imi spala lacrimile, supararile, nervii, tot, de asta spun ca a insemnat mult.

Dupa o luna

Am inceput sa conduc. Nu cred ca as avea voie dar m-am simtit capabila, am simtit ca nu ma pun in pericol si nici pe ceilalti participanti la trafic, lucrul asta mi-a dat sperante si m-a incarcat cu o energie extrem de pozitiva pentru ca pentru mine, condusul este una din activitatile mele favorite.

Singurul lucru de care m-am temut, a fost incadrarea pe banda pentru ca din cauza operatiei campul vizual s-a micsorat, este mult mai ingust, fapt care, acum, ma pune efectiv sa ma uit in stanga si in dreapta mult mai des si mult mai devreme.

Astept cu nerabdare sa merg la controlul urmator, inca trebuie sa ma mai vindec insa am niste presimtiri ca va fi nevoie de o reinterventie, nu sunt doctor sa pun un pronistic insa am o neliniste.

Concluzii

Nu mai am dureri de cap. Este atat de placut sa functionez ca un om normal, sa ma trezesc dimineata si sa ma ridic fara sa simt ca in capul meu este santier.

Estetic vorbind, acum pot sa privesc un om in fata fara ca el sa isi fereasca privirea.

A fost experienta dificila pentru mine din care am invatat enorm.

Nu tin mortis sa adaug poze din perioada asta pentru ca nu stiu cati din voi aveti un stomac tare.

semnatura-noua