Am terminat Verity acum cateva saptamani si parca am simtit nevoia de vindecare inainte de orice, inainte de a scrie aceasta recenzie, inainte de a ma apuca de alta carte, inainte de a da sfoara in tara ca uite ce am citit eu bun.
Puteti va rog frumos, sa ma lasati sa pun pe primul loc marea majoritate a cartilor scrise de femeia asta? Va rog?
Cand am dat de cartea asta, nu am indraznit sa citesc descrierea de pe spate, ba chiar, pentru recomandare, am dat un frumos copy-paste la descriere pentru binele meu.
Inainte sa primesc coletul de la Bookzone si sa citesc celelalte carti de la ei, am parcurs primele zece pagini din aceasta si mi-au fost de ajuns incat sa fiu absorbita de personaje, inceputul a fost extrem de intens si pe loc am realizat ca nu este ceea ce asteptam.
In carte intalnim o poveste tumultoasa, diferita fata de orice am citit pana acum de la autoare, diferita pentru ca nu este o poveste romantica, este un thriller de proportii, menit sa ne aduca intr-o stare in care sa nu ne simtim tocmai relaxati, confortabili.
Va anunt inca de pe acum, caci voi avea doua linii pe care am sa le consider spoiler, pe prima o trag aici, caci sunt mult prea entuziasmata ca sa imi tin gura, trebuie sa vorbesc frumos despre cartea asta mai ales ca nu a fost tradusa la noi inca.
Povestea graviteaza in jurul personajului Lowen, o scriitoare ce se straduieste din greu financiar dupa o pauza in care a avut grija de mama ei grav bolnava. Inca distrusa dupa decesul mamei, accepta sa aibe o intalnire cu agentul ei in speranta ca isi va relua cariera.
Drumul pana acolo devine o adevarata tragedie atunci cand un accident banal (spun asta pentru ca sunt constienta ca accidentele din cauza telefoanelor mobile, au devenit extrem de des intalnite, deci banale) are loc iar protagonista noastra a luat parte cu toata fiinta ei. In urma socului, vazandu-si hainele patate de sange, ajunge sa nu mai constientizeze cele intamplate si de teama ca s-ar putea intampla ceva si cu ea, un strain ii sare in ajutor, aducand-o in baia celui mai apropiat restaurant si ajutand-o sa se curete. Pentru a-i mai tempera panica, strainul incearca sa faca conversatie cu ea si asa, aflam si noi cate ceva despre cei doi.
Dupa alte cateva zeci de minute in care Lowen parea ca s-a mai calmat, strainul ii ofera camasa lui iar cei doi se despart.
Adusa cu picioarele pe pamant, femeia porneste catre intalnirea cu agentul ei, insa starea de soc persista. Intalnirea cu Corey este una cat se poate de formala intrucat el are un singur gand, ca ea sa accepte orice i s-ar oferi, iar el sa primeasca un nou comision, asa ca toata grija si atentia lui nu este pentru Lowen si tragediile prin care aceasta a trecut.
Pe scurt afla de la agentul ei ca intalnirea este grandioasa, celebra scriitoare Verity Crawford a suferit un accident terbil si nu isi mai poate continua seria de carti care a adunat un succes imens.
Lowen ajunge sa fie cu greu convinsa de echipa lui Verity insa cumva impinsa de nevoia de bani si faptul ca nu mai are unde sa locuiasca, se vede nevoita sa accepte contractul iar in scurt timp o vedem in rolul lui Verity, in biroul ei, punand cap la cap notite astfel incat sa construiasca in aceasi maneira finalul seriei.
Daca totul pana aici a fost un cosmar, mai intai mama ei, cariera ei, accidentul, strainul, odata intrata pe usile familiei Crawford, totul in jurul ei capata un alt sens.
Ca paranteza, va anunt ca aici o sa trag a doua linie, nu stiu cat de tare va fi spoiler, tinand cont ca incerc sa creez recenzia pe baza a ceea ce deja ni s-a dat in descriere, sau pe spatele cartii, ori pe Goodreads.
Lowen se simte ca o intrusa, starea ei se schimba atunci cand realizeaza ca in spatele usilor, familia Crawford nu este perfecta si mai ales, starea grava de sanatate a lui Verity nu este asa cum presa o descria.
In biroul lui Verity, Lowen gaseste sute de notite, fel de fel de ciorne ca sa o ajute sa puna cap la cap finalul romanului insa cel mai important, gaseste un manuscris intitulat “So Be It” ascuns intr-un sertar ce se vrea a fi autobiografia lui Verity.
Din dorinta de a afla cat mai tare ce este in mintea lui Verity, Lowen parcurge fara oprire capitole iar zilele curg fara prea multe incidente. Pe masura ce inainteaza in citirea manuscriptului, Lowen realizeaza ce minte bolnava se ascunde in spatele succesului cartilor si incepe sa simta compatimire pentru Jeremy.
Timpul trece, lucruri si mai bizare incep sa se intample punand-o pe fuga pe Lowen insa stie ca nu il poate lasa pe Jeremy si pe fiului lui in urma. Chiar daca a tinut ascuns manuscriptul in tot acest timp, considera ca doar ea poate sa rezolve misterul din acea casa.
Nu stiu ce altceva sa va mai spun, nu vreau sa transform totul in povestire, cum probabil deja am facut-o, la fel cat nu stiu daca am reusit sa va stranesc suficient interesul dar pentru numele lui Dumnezeu, vorbim de Colleen Hoover aici…
Arhh, si cate mai sunt de mentionat, ce se intampla cu manuscrisul, daca afla Jeremy despre el, daca afla ea totul, adevarata poveste si toate detaliile…
Colleen Hoover, cu aceasta carte a vrut sa testeze apele, sa vada daca noi, cititorii, o sa apreciem destul de tare si acest gen, thriller, imbratisat de ea cu atata pasiune. Sincera sa va spun, mi s-a parut extraordinar de infiorator ce am citit, mai ales finalul… Doamne…
Ca de fiecare data, am incercat sa caut o esenta in carte, sa observ o idee, mesajul, de data asta mi s-a parut ca este legat de telefoanele mobile. Asa cum s-a intamplat cu acel barbat in prima parte, asa cum se va intampla la cina dintre Verity si Jeremy cu Amanda, (daca cititi o sa stiti despre cine vorbesc) esenta este ca devenim extrem de absorbiti de ceea ce vedem pe ecranul telefonului incat nimic din jur nu mai are sens.
Daca tanarul nu ar fi stat cu ochii in telefon, accidentul nu s-ar fi intamplat, daca Jeremy ar fi fost atent la acea cina, cartea asta nu s-ar mai fi scris.
Mi-a placut tot ce am citit, e clar ca iubirea lui Verity a adus-o intr-o asemenea situatie insa si mintea ei bolnava, dar toate astea din cauza cui, la ce?
Am atatea intrebari despre cartea asta, nici nu va inchipuiti…
