Cu riscul de a da prea tare din casa, astazi va vorbesc despre importanta jurnalelor si despre cat de mult m-au ajutat si influientat pe parcursul anilor.

Jurnalele au reprezentat pentru mine mai mult decat un caiet sau o agenda unde sa imi notez gandurile, au reprezentat usa catre o camera linistita, unde galagia din jur devenea muta, unde certurile si nemultumirile nu ma mai afectau si mai ales au reprezentat mai mult decat un prieten sincer care stia cum sa imi dea sfaturi, o oglinda in care vorbeam cu mine.

Primul l-am inceput in 2006, pe clasa a VIII-a, eram impreuna cu mama la librarie sa imi cumpere rechizite si i-am spus ca vreau o agenda pentru planuri, dupa zeci de motive intemeiate sa ma faca sa ma razgandesc am zis, vreau si eu o agenda, te rog… A cedat intr-un final si nu cred ca are habar cat de bine a facut.

Am tinut jurnale cu anii mai ales in perioada liceului cand, sunt absolut sigura, toti am trecut prin sute de schimbari de la stil la felul in care vorbeam, de la infatisare pana la genul de muzica si felul de a fi. L-am tinut pentru ca asa am reusit sa imi monitorizez greselile si schimbarile bruste, alegerile si sa incerc sa nu le mai repet, a fost felul meu de a ma maturiza.

Fiecare jurnal il incepeam notand doua pagini de autocaracterizare si asta imi era cel mai greu insa pe parcurs venea foarte natural pentru ca nu trebuia sa ma prefac, sa am grija cum vorbesc sau sa mint in legatura cu ceva, pur si simplu, nu avea cine sa ma judece. Per ansamblu asta a fost marea mea suferinta in copilarie, judecata, orice faceam mereu se gasea cate cineva care sa comenteze si cred ca aveti idee despre ce vorbesc, mai ales in randul adolescentilor. Il umpleam cu fel de fel de amintiri si poiezioare haioase tipice oracolelor daca va mai amintiti…

Era frumos pentru ca de la an la an vedeam cat de mult ma schimbam si reuseam sa am o parere mult mai buna despre tot, ma analizam si ma intelegeam mai tare.

Am mers asa la pas, tinand jurnale pana in ultimul an de liceu si rau am facut pentru ca m-am oprit . As putea spune ca pana atunci duceam un stil de viata adolescentin echilibrat fara drame sau crize existentiale.

“Raul” s-a manifestat in facultate, nu reuseam sa iau decizii nu reuseam sa ma inteleg si de fiecare data cautam persoane in fata carora sa ma “descarc”, acelea nu erau tocmai potrivite, am facut greseli pe care poate ca le regret amarnic dar imi amintesc de “Cele 13 randuri despre viata” ale lui Gabriel García Márquez unde la final a scris, “Nu uita: Tot ceea ce se petrece are un anumit sens!” si am invatat cum sa nu ma mai judec, cum sa accept si sa merg mai departe.

Per ansamblu am inceput anul 2017 cu un jurnal cumparat de la Flying Tiger, “Five-Year Diary” care presupune mai putina atentie decat unul obisnuit, trebuie sa concentrez o singura idee esentiala pentru intreaga zi si mi se pare superb pentru ca este pe 5 ani adica se pot intampla enorm de multe si pot compara, genial.

Am mai adaugat pe langa cel de mai sus si Bullet Journal, un sistem interesant de monitorizare despre care am sa fac o alta postare ampla, sa va explic cum functioneaza, de ce este util si asa mai departe.

Voi ati tinut jurnale? Mai tineti? V-au ajutat in vreun fel?

Anca GV