E toamna si ma simt inspirata sa spun cateva cuvinte despre asta.

Cu peretii proaspat vopsiti si norii gri de afara, am luat cea mai pufoasa patura si m-am culcusit in canapea cu laptopul in brate, pentru a simti cu adevarat magia acestui anotimp.

Abia am asteptat, am asteptat sa ma pun la punct cu tot, sa respir usurata fara nici o grija, chiar nu am griji in momentul asta si ma simt extraordinar, am realizat atatea in aceasta vara si sunt bucuroasa, pentru toate astea trebuie sa ii multumesc lui Dumnezeu ca m-a calauzit catre cele mai bune decizii si mi-a luminat calea.

Nu sunt credincioasa inraita, nu merg la biserica dar in credinta mea, nu uit sa zic Tatal nostru ori de cate ori simt nevoia de putina pace, prefer sa cred ca sus acolo e cineva sau ceva ce ne vegheaza si ne da rau si bine, exact atat cat putem sa ducem, altfel, daca as crede ca nu exista, as incepe sa cred in magie si ideea ca noi traim intr-o simulare creata de catre o generatie mult mai avansata a nostra, dar asta e o alta poveste…

Ma simt linistita si bucuroasa, bunicii imi sunt sanatosi si chiar daca nu am fost acasa in acest an, simt ca nu am pierdut nimic atat timp cat am pastrat legatura cu persoanele care merita cu adevarat. Am multe rude insa nu mi le-am ales, simt atat de tare nevoia sa fiu selectiva tocmai din motivul asta, pentru a ma simti linistita.

Mai este putin si se implinesc patru ani de cand am plecat de acasa, am trecut prin atatea schimbari incat nici eu nu mai stiu exact ce vreau cu adevarat sa fac. In clipa de fata, as muta casa, job-ul si micutul oras in care traiesc, in Romania, pentru ca stiu cat de imposibil ar fi sa imi aduc aici tot ce imi este mai drag…

Imi e asa dor de acasa, de toamna de acasa, de frunzele de la viata de vie, strugurii zdrobiti si storsi, mustul ala, perele si merele din copaci pe care le puneam in ladite pentru iarna, fumul de la gramezile de vegetatie arse in urma curateniei… atat de dor…

Ma doare atat de tare can vad ce se intampla acasa, cu tot cu protestele, cu tot cu hotii si ranitii, stiu ca in mare parte, de una singura nu pot schimba dar ajut, ajut cu tot ce pot, cu votul meu cand va fi nevoie, nu sunt indiferenta. Traiesc intr-o balanta si este foarte greu de tinut echilibrul.

Nu zic sa ramaneti in tara, sa munciti o viata intreaga pe un salariu care nu reflecta cu adevarat munca depusa, nu zic nici sa plecati sa munciti in afara, zic doar sa va gasiti un echilibru intre ceea ce vreti si ceea ce trebuie sa facetiti ca sa aveti ceea ce vreti. Sunt fel de fel de compromisuri, al meu, dorul de acasa, de tot ce am scris mai sus…

Anca GV