O luna si jumatate de la operatie. Ce vad acum!

Operatia a trecut, dar cred ca sunt in stare sa marturisesc ca partea cea mai grea a inceput exact dupa.

Ca sa descriu pe foarte scurt perioada postoperatorie, as putea spune scurt: ameteli, dureri de cap si privirea in pamant.

Pentru ca imediat dupa, doamna doctor mi-a spus ca totul a iesit perfect si ca urmeaza sa ne vedem dupa trei luni, dar totusi sa o contactez in caz de complicatii, am inteles rapid ca prin ce am trecut dupa a fost pura vindecare si ca nu a trebuit sa ma ingrijorez.

un-nou-rasarit

Prima zi

In prima zi m-am trezit foarte dimineata cu o energie pozitiva si dornica sa explorez. M-am izbit de o puternica durere de cap si de o ameteala ce imi dadea senzatia ca pic in gol odata la doua minute. Nimic de speriat atunci cand esti determinat.

Telul meu era sa pot sa privesc drept, fapt care mi-a luat aproape o saptamana dar despre asta am sa va vorbesc treptat.

Am putut sa completez integrame, am putut sa scriu la cald articolul trecut pe care l-am lasat in ciorne, am putut sa fac pasi, insa toate astea cu privirea lasata perpendicular cu podeaua.

Cel mai fericita am fost cand am realizat ca daca citesc, timpul trece altfel, invaluita de o poveste superba, o carte ce vesnic imi va ramane in suflet “The Simple Wild” de K.A. Tucker, carte despre am sa va scriu in curand.

Dupa trei zile

Stiam ca sejurul meu la hotel se termina asa ca dimineata zilei de Duminica mi-am petrecut-o impachetand haine si punand tot in valiza. Am incercat sa fac astea cu o seara inainte insa serile erau dificile, oboseala de peste zi se acumula, incercarile mele de a privi drept in fata si ametelile ma extenuau, asa ca misiunea “valiza” a picat.

M-am temut ca din cauza ametelilor si a mersului cu masina combinate, am sa izbucnesc in vreun mod nefericit, insa am constatat ca iesirea la aer curat (atat cat a putut Bucrestiul sa imi ofere aer curat), mi-a priit mai mult decat niciodata. Am reusit ca capat un vibe placut si alaturi de cei dragi, am reusit sa ma mai linistesc.

Dupa o saptamana

A trebuit sa schimb ciclul picaturilor adica a urmat sa imi pun “antibioticul” de doar trei ori pe zi in timp ce “lacrimile artificiale” de patru ori.

In prima saptamana am inceput sa experimentez niste mancarimi teribile, dar stiti cum se zice in popor: se vindeca.

De fiecare data cand incercam sa privesc drept ameteam dar incepusem sa fac progrese, puteam sa imi tin privirea drept pentru cateva secunde bune insa ce vedeam, erau doua fotografii ce nu se suprapuneau, erau puse oblic sub forma literei “X” iar asta imi cauza acea vedere dubla de la care ameteam.

Zi dupa zi, unghiul ala ascutit format de “X” se mai tempera, mai scadea dar puteam vedea cat de cat clar, aproape.

Singurul fel in care puteam vedea in fata fara probleme era daca lasam capul pe spate, cumva acela a fost si micul meu artificiu pe care l-am aplicat atunci cand am calatorit.

Dupa o saptamana si jumatate

…am ajuns inapoi in Danemarca, vedere fiindu-mi tot dubla, imaginile suprapuse tot sub forma de “X” insa mult mai temperate.

Lucrul pe care l-am tot facut si consider ca m-a ajutat este ca nu m-am limitat. In ciuda faptului ca vdeam rau, nu mi-am ferit privirea, nu m-am menajat, m-am fortat uitandu-ma la TV (chiar daca nu intelegeam mai nimic), seara picam rupda de oboseala, psihic vorbind, dar dimineata o luam de la capat.

Dupa doua saptamani

Imi era dor de o baie fierbinte, pur si simplu am inceput sa clachez, simteam ca asta o sa dureze o vesnicie. Dupa doua saptamani, puneam pucaturi, de doua ori pe zi “antibiotic” si de patru ori “lacrimi artificiale”, simteam ca sunt ca intr-un loop, alarma imi suna din patru in patru ore, ochii ma mancau, in fata nu vedeam clar, nu puteam pleca de acasa, practic am stat incuiata in casa. Mi-am incalcat regulamentul si am pandit zile fara vant, am iesit sa ma plimb, in ciuda faptului ca era cat de cat racoare.

Vederea imi era tot dubla insa puteam sa vad in fata mai clar, incepusem sa pot sa ma uit in partea dreapta si in stanga (mentionez asta pentru ca in prima saptamana mi-a fost imposibil, simteam ca pic in gol, totul se invartea de parca eram foarte, dar foarte beata). Incepusem ba chiar sa privesc si in sus lucru care din nou imi era foarte greoi.

Am evitat cu desavarsire sa ma ating cu apa pe fata, spalatul parului devenind o corvoada, dupa ce ca aveam starea aia de convalescenta, ultimul lucru pe care mi-l mai doream era sa ma simt murdara si neingrijita.

Puteam sa imi folosesc laptopul fara probleme, vedeam destul de bine pe zi ce trecea insa oboseam foarte tare.

Am observat ca odata la doua zile vedeam imbunatatiri. Odata la doua zile, linia dintre a vedea bine si clar si a vedea dublu, se muta cu un metru in fata mea.

Dupa trei saptamani

Am epuizat acea linie, acea bariera, vedeam destul de normal in casa insa daca mergeam la supermarket, aveam aceleasi senzatii de ameteala si vedere dubla.

In ultima saptamana am intampinat si probleme. Din cauza vindecari, la iveala au iesit niste mici noduri, reprezentand sfoara cu care am cusuta probabil (nu sunt doctor, nu am cautat pe internet, asta mi s-a parut cel mai logic tinand cont de consistenta) si aveam senzatia aia de parca aveam o geana in ochi. Senzatia asta m-a ingrijorat pentru ca ochiul stang devenise rosu, am mai continuat cu picaturile cateva zile de teama sa nu capat vreun microb. Senzatia s-a ameliorat in timp cand ma curatam dimineata si seara si pe rand, acele noduri s-au desprins si au iesit.

Dupa fix trei saptamani, cand am terminat tratamentul cu picaturi, am reusit sa fac o baie buna, asa cum eu ma rasfat. Nu stiu voi cum sunteti dar pentru mine, baia e un ritual sacru, fac baie atunci cand ma simt murdara, atunci cand imi simt sufletul incarcat si murdar, atunci cand imi simt inima grea. E felul meu in care spal lucrurile rele, imi dau voie sa plang in dus iar apa imi spala lacrimile, supararile, nervii, tot, de asta spun ca a insemnat mult.

Dupa o luna

Am inceput sa conduc. Nu cred ca as avea voie dar m-am simtit capabila, am simtit ca nu ma pun in pericol si nici pe ceilalti participanti la trafic, lucrul asta mi-a dat sperante si m-a incarcat cu o energie extrem de pozitiva pentru ca pentru mine, condusul este una din activitatile mele favorite.

Singurul lucru de care m-am temut, a fost incadrarea pe banda pentru ca din cauza operatiei campul vizual s-a micsorat, este mult mai ingust, fapt care, acum, ma pune efectiv sa ma uit in stanga si in dreapta mult mai des si mult mai devreme.

Astept cu nerabdare sa merg la controlul urmator, inca trebuie sa ma mai vindec insa am niste presimtiri ca va fi nevoie de o reinterventie, nu sunt doctor sa pun un pronistic insa am o neliniste.

Concluzii

Nu mai am dureri de cap. Este atat de placut sa functionez ca un om normal, sa ma trezesc dimineata si sa ma ridic fara sa simt ca in capul meu este santier.

Estetic vorbind, acum pot sa privesc un om in fata fara ca el sa isi fereasca privirea.

A fost experienta dificila pentru mine din care am invatat enorm.

Nu tin mortis sa adaug poze din perioada asta pentru ca nu stiu cati din voi aveti un stomac tare.

semnatura-noua

2 thoughts on “O luna si jumatate de la operatie. Ce vad acum!

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out /  Change )

Google photo

You are commenting using your Google account. Log Out /  Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out /  Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out /  Change )

Connecting to %s