Luna Iulie a fost o luna dificila, foarte solicitanta si extenuanta pentru mine asa ca am incercat sa fac rai din putinele zile libere pe care le-am avut.

Primele zile, le-am dormit fara o alarma setata, iar ultimele, adica weekendul, l-am petrecut pe drum vizitand cateva din obiectivele de pe lunga lista pe care mi-am realizat-o pe vremea cand nu exista Covid.

Tinta era sa conducem cam 350 de km. pana in Skagen, mai precis Grenen si sa vizitam cel mai nordic punct al Regatului Danez. Stiind ca nu puteam sa atingem aceasta performanta intr-o singura zi, am rezervat o camera la un hotel in Hirtshals, un frumos orasel de pe coasta de vest.

Plecati de acasa de dis-de-dimineata cu termosul plin de cafea, planul era sa ajungem in Aalborg pana in ora unu pentru a servi un brunch, ceva, astfel incat sa nu murim de foame. Orasul este extrem de frumos, insa nu prea am putut sa il vizitam foarte amanuntit, am dat o tura de centru si ne-am bucurat de forfota lui. Am plecat rapid caci ne mai astepta inca o ora si jumatate de condus pana la hotel si apoi inca o ora pana in Grenen.

Cazati in jur de ora trei intr-un frumos hotel pe care l-am ales cu grija, la ora cinci eram deja in Grenen, urmand sa parcurgem restul drumului la picior pe faleza din spre est.

Bucurandu-ne de vremea frumoasa de sambata trecuta, cand abia am atins 18-20 de grade celsius si cer cat de cat senin, am putut sa-mi descalt picioarele si sa le las sa atinga Marea Nordului. Aveam nevoie sa imi limpezesc creierul, aveam nevoie de galagia valurilor care sa fie mai tare decat galagia gandurilor mele, aveam nevoie de acel sunet amplificat, care tot odata a reprezentat si linistea pe care mi-o doream cu atata disperare.

Dupa ce am petrecut mai bine de o ora, strabatand faleza, lihniti, ne-am intors in Hirtshals pentru a lua cina, dupa care desertul la apus si rapid catre hotel pentru a ne odihni, somn care a fost oribil.

Duminica, o vreme si mai rece, innorata si o ploaie marunta, avea sa ne ruineze dorinta apriga de a vizita farul Rubjerg Knude. Constructia majestoasa, a devenit celebra cand danezii, pentru a nu o lasa prada Marii Nordului, au mutat-o cam 70 de metrii spre est.

Pe un vant care ameninta sa ne care cu tot cu fulgi, am fost sceptici daca sa parcurgem intreaga distanta pana la baza, caci vantul pe cat de puternic si rece era, era incarcat si cu o doza buna de nisip. Am ales calea usoara, cu doar 80 dkk. am fost condusi pana la baza cu un mijloc de transport foarte interesant, format dintr-un tractor si o remorca.

Toti acei kilometrii, tot nisipul si tot frugul indurat, au meritat cand in sfarsit am vazut privelistea din varful lui. Vremea, pe cat de rea a fost, pe atat de frumos a completat intreaga experienta, facand-o sa arate mult mai dramatica.

Cand am ajuns la masina, inghetati de frig si tragand de nas, am ajuns amandoi rapid la concluzia ca a fost cea mai buna decizie, pana la urma, am strabatut toti acei kilometrii.

In drum spre casa, am oprit in Randers la un restaurant pentru a servi masa, iar acesta imi va ramane puternic intiparit in minte pentru ca acolo am mancat cea mai calda si proaspata paine cu unt.

Intregul weekend il consider o mare realizare, niciodata pe parcursul acestui an nu am considerat ca o sa mai am parte de o vacanta, nici macar de o mini-vacanta, acum ca s-a intampla sunt foarte recunoscatoare, desi nu am apucat sa vizitez si celelalte obiective, ca dunele de nisip sau biserica acoperita de nisip dar oricand ma pot intoarce. Va las AICI un link cu multe alte obiective turstice din nordul Jutland-ului.