Stau la “umbra” buchetului de lalele din vaza si de cateva ore incerc sa pun cap la cap cele mai reprezentative imagini care sa va arate Danemarca asa cum o vad eu si asa cum m-a intampinat.

Miroase a aniversare! Am ales cateva fotografii pana la urma, bat cu degetele darabana pe masa in semn de hotarare si m-am apucat sa scriu.

S-au implinit 6 luni, luni pe 4 Mai si nici nu am realizat cum a zburat timpul, s-au intamplat atatea lucruri noi in viata mea si sunt tare linistita si multumita de cum au decurs majoritatea.

Acum 6 luni, am zburat pentru prima data cu avionul, emotii, extaz, oboseala. Prima data cand parasesc patria mama, prima data cand plec de acasa mai mult de o saptamana, prima data cand iau decizii pe termen lung, prima data cand aleg pentru mine si nu tin cont de cei din jur, prima data cand sunt fericita de alegerile mele si asta imi da siguranta.

Amuzant, am ajuns in Copenhaga si eram atat de buimacita si de extenuata incat nu intelegeam de ce in aeroport trebuie sa cobor un etaj pentru a ajunge la bagaje, aveam impresia ca voi ajunge intr-un subsol gol. Neobisnuita, murmurul vocilor din sala de asteptare nu suna a romana ci mai exact a un amalgam de limbi incrucisate, nemaiauzite.

Cu bagajele dupa mine si telefonul la ureche, incercam sa aflu indicatii de la prietenul meu si sa reusesc sa ajung la el. In bratele persoanei iubite am rasuflat usurata caci am reusit sa parcurg toti cei 2200 km. fara prea mare panica.

Prima casa temporara, la sud de Odense imi va ramene mereu in minte pentru ca a fost o experienta neplacuta, as putea spune prin faptul ca nu am avut libertate sa o amenajam dupa bunul plac si pentru ca proprietarii ne-au ingaduit sa locuim doua luni cat ei sunt plecati in vacanta dar marea majoritate a lucrurilor au ramas inca in apartament.

Fiind toamna tarzie, m-am mai bucurat de peisajul ruginiu inca doua saptamani, dupa care s-a instalat o iarna lejera cu ploi abundente si temperaturi peste 0°. Cel mai mare dusman al meu a fost insa intunericul care domnea de la 3 pana a doua zi la 8. M-am tratat cu bauturi fierbinti si multa iubire, in timpul liber cate un episod dintr-un serial sau un film nou.

Sarbatorile de iarna nu au fost atat de triste fara cei de acasa pentru ca de cativa ani sunt obisnuita ca revelionul sa il petrec cu prietenii si tot ce inseamna activitati tineresti, muzica buna, mancare mai putina si “racoritoare” din belsug. Craciunul plin de cadouri si zumzaiala nu mi-a lipsit nici el pentru ca imi doream foarte tare sa il petrec in altfel de familie, familia care incepe cu mine si cu el.

Danemarca nu este o tara prietenoasa din punct de vedere al pub-urilor sau barurilor, cele mai multe sunt pline ochi iar celelalte sunt scumpe in draci, sa zicem ca nici asta nu ar fi o problema, principala problema este calitatea mediului unde vrei sa imparti un pahar de vorba cu un prieten.

Primele despachetari de bagaje au fost rapid urmate de impachetari si despachetari la niste prieteni pentru ca lista de asteptare infernala pentru obtinerea unui apartament s-a prelungit cu aproape doua saptamani si cum proprietarii ajungeau pe 9 ianuarie, a trebuit sa parasim apartamentul.

Prima data in Assens am venit sa vedem cum se vede marea si din acest oras, fusesem in Kertemide si peisajul ne-a incantat retina cu portul plin de ambarcatiuni scumpe, iahturi abandonate pe timp de iarna. Assens ne-a intampinat cu o briza aspra, rece si neprietenoasa iar noi nu ne-am lasat mai prejos si am reusit sa obtinem o chirie la doar 15 minute de mare, astfel bucurandu-ne de primul apartament “al nostru”.

Am obtinut rapid formalitatile si cheile, mutandu-ne bagajele din prima zi, putina mobila a venit peste doua zile. Cu toate acestea inca suna a gol, treptat, cel putin pana acum, am reusit sa adaugam obiecte de mobilier de la Ikea cate una, cate doua dupa posibilitati.

Nu avem tot confortul dar este perfect pentru cuplu iar multumirea si satisfactia este mai mare cand le castigam pe rand, vedem roadele muncii pe zi ce trece si asta ne face mai fericiti si mai dornici de a castiga mai mult.

Formalitatile legate de actele si permisul de rezidenta au fost destul de simple, tinand cont ca atunci cand vi intr-o tara ca asta trebuie sa mentionezi serios motivul pentru care te afli aici si ce iti doresti in viitor. Au durat cam doua saptamani, durata medie pana reusesc danezii sa faca o treaba.

Primavara asta a venit la set cu o bicicleta pe care am numit-o Aky ca pe orice mijloc de transport al meu.

Ma simt bine aici pentru ca nu exista agitatie, nici pe strazi  si nici pe chipurile oamenilor care merg pe strada, au timp sa iti arunce cate un zambet larg la fiecare pas in ciuda faptului ca nu mai sunt ei cei mai fericiti oameni din lume.

Sunt extrem de multe de adaugat despre aceasta experienta, o multime de intamplari si chichite care fac diferenta si recent am citit un articol interesant care da un plus de amanunte si vi-l las si voua AICI.

Anca GV