Ne nastem, traim, murim, e un ciclu inevitabil al omanirii, defapt al tuturor vietuitoarelor, cel mai greu e atunci cand o parte din tine ca om, moare odata cu altcineva.

Niciodata nu am simtit cat de departe sunt de casa pana in momentul asta, astazi am aflat, Ducky a murit…

Catelul nostru care a primit numele in urma vizionarii unui stupid desen animat, catelul nostru care ne smulgea zambete si fericire si in cele mai grele momente, catelul nostru care ne-a invatat sa fim mai buni si sa ne bucuram mai mult de lucrurile marunte… Doare, si pentru mine care am sentimente si pentru un tub de pix fara pasta, doare inzecit, doare ca nu pot sa fiu acolo, doare ca nu l-am mai vazut de un an, fix un an… doare.

Degeaba plang.. nu o sa mi-l aduca inapoi nimeni prin nimic, nici o minune nu o sa il invie…

Anul trecut cand am plecat de acasa statea langa mine si ma privea nelinistit, simtea ca o sa plec iara, pentru mult timp…. am plans si atunci…. dar acum….

Ma simt pustiita, ma simt goala, insa sper ca este intr-un loc mai bun, mai frumos, raiul cateilor cuminti, jucausi si linistiti…

Nu te voi uita niciodata, Ducky !

tumblr_opujnoRLPI1u83n9bo1_128020140822_125604-220140822_125511-220140822_125338-2

Anca GV

Un comentariu

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.