Nu spun ca nu au valoare sau ca sunt oribile, din contra. Ador cartile vechi pentru ca au acel miros aparte iar foile, desi ingalbenite, arata destul de bine in ciuda anilor trecuti, cerneala si fontul sunt de admirat.

Nu am multe carti vechi in biblioteca pentru ca nu mi-am permis sa investesc iar spatiul reprezinta o alta problema… singurele pe care le detin sunt seria “Cei trei muschetari” si “Anna Karenina”.

Despre “Anna Karenina” a lui Lev Tolstoi vreau sa va vorbesc astazi si mai ales, sa dau sens titlului. Vi s-a intamplat vreodata sa iubiti o carte atat de tare insa ea sa aibe o coperta, distrusa sau murdara sau pur si simplu, ilustratia de pe ea sa fie destul de indecenta? Da?! Si mie…

Aceasta serie este aparuta in 1980, am intrat in posesia ei acum patru ani si am carat-o cu mine peste tot pe unde am locuit. Nu ma deranjeaza fatada copertii insa cotorul este dintr-un soi de material ce din pricina timpului a capatat o urata nuanta si mi-am tot storcit creierii, cum as putea sa o fac sa arate mai decent in biblioteca… solutia a iesit la iveala in timp ce aranjam cartile de la editura Trei, daca ati sesizat si voi, au un fel de coperta peste coperta, pentru a proteja si am zis: cum sa nu?!

Am luat o banda de washi-tape (pentru ca lipiciul nu este atat de lipicios), doua bucati de carton, litere individuale, o rigla, un creion, o foarfeca si putina rabdare si timp.

Am masurat coperta cartii si am inceput sa tai cartonul astfel incat sa cuprinda cartea din fata pana in spate, apoi am trasat dimensiunile cotorului si cu un varf ascutit de cutter sau foarfeca, am zgariat usor cartonul pentru a fi mai usor de indoit.

Dupa ce l-am indoit, l-am potrivit pe carte si am aplicat pe deschidere o bucata de washi tape, asta in caz ca am sa ma razgandesc sau pur si simplu imi vine alta idee.

Am masurat un centimetru de la baza cotorului si am inceput sa lipesc literele. Literele pot fi si simple bucati de hartie scoase la imprimanta, ori cu mana libera scris din nou titlul, nu trebuie ceva cu adevarat pompos.