In acest articol am sa vorbesc putin despre cateva dintre cele mai utilizate reguli de organizare pe care le aplic in garderoba mea si mai apoi despre fusta noua cu pliuri pe care am executat-o cu multa placere in aceasta luna.
In decursul ultimilor ani, garderoba mea a suferit extrem de multe schimbari, atat de stil cat si din punct de vedere cantitativ si calitativ. Am devenit mai educata in ceea ce priveste calitatea unor haine asa ca mi-am format cateva reguli pe care le aplic frecvent si am de gand sa le impart cu voi.
1.
Incep cu curatenia si organizarea. Mama mea are o regula: ti-a stat ceva nepurtat in sifonier mai mult de un an, inseamna ca nu il vei mai purta niciodata si ar cam fi cazul sa scapi de el. Asta a fost prima lectie invatata si asa reuseam sa ma organizez pe cand eram acasa. Acum fac asta pe sezoane, a venit primavara, incep sa adun din lucrurile groase si sa le organizez pentru anul viitor, insemnand ca mai intai ma uit la ce am purtat, daca exista ceva nepurtat in sezonul trecut, renunt la el fara sa clipsesc. Dupa ce am triat si decis ce ramane si ce nu, apoi bag totul la spalat si abia apoi stochez in saci sau cutii de carton pe care le pun in depozit.
2.
Totul a inceput cand m-am mutat cu el, sifonierul pe care il avem il impartim in mod egal iar asta a insemnat ca trebuie sa decid ce pastrez si ce nu. Chiar daca mi-a fost greu sa renunt la multe dintre articole, am stiut ca nu trebuie sa ii invadez lui jumatatea. Spatiul din sifonier m-a educat cum sa impachetez corect, cum sa asez corect hainele pe etajere sau umerase si mai ales, cum sa renunt la piesele vestimentare pe care le favorizam cel mai putin, renuntand la cele care se aflau pe ultimul loc al top-ului realizat.
3.
Daca cineva venea si imi spunea pe cand eram in liceu ca o bluza scumpa luata la reduceri e mai buna decat trei bluze ieftine, i-as fi ras in fata. De ce? Pentru ca imi placea diversitatea, sa am o garderoba plina, sa consider ca: “am cu ce sa ma imbrac”, desi stiti si voi, o femeie / fata, nicodata nu spune asta. Deci reducerile mi-au devenit tare drage in vanatoarea dupa calitate, nu cantitate. In felul asta fac shopping doar in cateva perioade din an si atunci am grija sa imi creez un buget pentru asta dar si atunci nu prea mult caci trebuie sa iau in calcul daca o sa imi faca placere sa port acel articol si daca am unde sa stochez o asa mare cantitate.

Ca vorbeam despre cat de mult mi-am schimbat stilul, da, iubesc sa ma imbrac confortabil, sunt momente cand ma uit in oglinda si nu ma recunosc, am inaintat in varsta, corpul a trecut si inca trece prin anumite schimbari, am acumultat cateva kilograme in plus asa ca trebuit sa ma adaptez.
Deviza: “poarta ce te face sa te simti bine”. Cam asta e concluzia la care am ajuns dupa toti acesti ani. Imi plac obiectele vestimentare masculine imbinate cu eleganta si romantismul degajat de unele feminine insa toate gravitand in sfera confortabilului.
Faptul ca imi cos haine singura ma ajuta enorm. Daca in sifonier aveam doua fuste de care nu ma puteam desprinde pentru ca la una imi placea imprimeul si la cealalta forma, caut materiale cu imprimeu asemanator si cos o noua fusta in aceasi forma, asa stiu ca am un obiect unic, creat dupa masurile mele si personalizat sa se plieze in orice tinuta.
Fusta pe care am purtat-o este extrem de primavaratica, intr-o frumoasa culoare caramizie care se asorteaza la orice. Am asortat-o cu un pulover deschis la culoare de la H&M, o esarfa groasa tot de la ei si o pereche de bocanci de la Zara.
Intregul tutorial il gasiti in articolul de AICI dedicat celeilalte fuste in pliuri, prima pe care am realizat-o.











Îmi place tare mult ce îți iese din mânuțe.
Bravo, fata talentata !
LikeLiked by 1 person
Multumesc mult pentru apreciere 🙂
La mai multe!
LikeLike