Am asteptat sa se faca Octombrie parca din totdeauna, un soi de teama, tristete, stres ma incerca, dar toate deodata.

Teama pentru ca nu stiu ce o sa fie, de la operatia in sine pana la cele mai mici si marunte chesti ca: rezultatul analizelor, sa ma menajez sa nu racesc, cum o sa fie sa stau chiar atat de mult in tara… tot.

Tristete pentru ca o sa imi fie dor de casa mea, de plante, de momentele alea de liniste atunci cand imi beau cafeaua dimineata, de job si loc, de calmul asta ce pluteste in aer aici.

Stres. Am stat in stres toata vara asta, credeam ca mi-am atins limita, dar vad ca am depasit-o cu mult.

Simt nevoia sa impartasesc astea pentru ca experienta asta mi-a setat noi limite, mi-a schimbat gandirea in anumite perspective si imi doresc sa recitesc toate astea candva dar ce e cel mai important, vreau ca daca cineva se va afla intr-o situatie similara cu a mea, sa aibe macar o parere sincera, transparenta, asa cum eu am cautat si nu am gasit.

1 Octombrie 2019

Cu bagajul semi-facut cu zi inainte, am simtit nevoia sa mai imi revizuiesc inca odata optiunile tinand cont ca am cumparat o valiza mica astfel incat sa o pot cara pe oriune cu mine.

Am baut impreuna cafeaua, am mancat ceva pe fuga si am aplicat dupa ureche un plasture care se presupune sa ma ajute sa nu dau la boboci cat ma transport pana in Romania, mai ales ca am sa merg singura.

Am pornit la drum pe o vreme rece si ploioasa, cu o sacosa mare de emotii.

La aeroport a trebuit sa ma despart de el destul de rapid pentru ca nu am avut unde sa parcam asa ca nu aveam unde sa lasam masina, superb.

Bineinteles ca nu m-am gandit nici o secunda sa imi fac check-in-ul, in mintea mea era ca atunci cand am sa merg la biroul unde sa imi las valiza, am sa il fac acolo. Bineinteles ca am avut probleme, s-au rezolvat destul de usor cu putin ajutor din partea personalului din aeroport insa abia cand m-am mai linistit am inteles ce e in neregula cu mine, plasturele isi facea efectul.

Ajunsa in Romania pe o vreme de vara exact la apus, am asteptat parca o viata dupa valiza insa nici o clipa nu m-am gandit sa scot plasturele de dupa ureche. Cu valiza luata, destinatia ATM sa scot niste cash, cu telefonul in mana sa comand un Yango, a inceput haosul. Pe scurt, aplicatia mi-a dat crash, nu am stiut daca am comandat sau nu, uitandu-ma in jur am inteles ca acel sofer nu are cum sa ajunga acolo unde eram pentru ca se lucra. Dupa ce am facut cateva drumuri tarand valiza dupa mine, pentru a face posibila comandarea unei noi masini, am primit un telefon prin care soferul mi-a spus ca nu poate veni sa ma ia din punctul unde eu ajunsesem asa ca ar fi o idee sa ma intorc. M-am izbit de un om cu un suflet mare care a venit pe jos dupa mine sa ma ajute cu bagajul si cu ajutorul lui am reusit sa ajung in Militari unde parintii mei ma asteptau.

Seara s-a scurs repede, o baie buna si infofolita bine, am adormit fara vise.

3 Octombrie 2019

Am mers pentru a-mi efectua analizele necesare pentru operatie:

BACTERIOLOGIE
– examen secretie conjunctivala + antibiograma
– exudat faringian + antibiograma
– exudat nazal + antibiograma

HEMATOLOGIE
– hemograma cu formula lecocitara
– coagulograma (APTT, AP, PT, INR, Fibrinogen, timp de sangerare, timp de coagulare)

BIOCHIMIE
– glicemie
– VSH
– TGO, TGP
– Uree
– Creatina

IMUNILOGIE
– antigen HBs
– anti-HCV
– anti-Hiv I+II

A trebuit sa merg sa imi ridic buletinul caci il schimbasem in Martie si nu am mai apucat sa merg dupa el. Cand am ajuns acasa mi-am schimbat rapid imbracamintea si a am mers sa culegem strugurii pentru must. Am simtit nevoia sa schimb putin peisajul si sa ma distrag de la tot si toate si mai ales, imi doream de cativa ani sa vin in perioada asta acasa.

5 Octombire 2019

Programata la ora 9:00 pentru un EKG si prima data in 5 ani de zile cand mi-am vazut rudele stranse la un loc, ca pe vremuri.

8 Octombrie 2019

A fost prima zi in care am stat singura acasa, am putut sa ma delectez cu liniste, cu o carte buna, apropo, am citit “The Simple Wild” – K.A. Tucker, trebuie sa va spun despre ea intr-un viitor apropiat.

Pe la 3 si ceva linistea s-a mai risipit pentru ca pe rand, au venit de la serviuciu parintii mei, iar pe seara, cu inima cat un purice, abia asteptam sa imi revad prietenul dupa o saptamana in care am stat despartiti.

9 Octombrie 2019

Am uitat cat de bine se mananca in Pitesti in Pub-uri, imi era atat de dor de o portie zdravana de papanasi, in plus, trebuia sa avem ceva in stomac pentru ca am ramas la spectacolul de stand-up a lui Victor Bara si Teo. Am ras.

15 Octombrie 2019

Trebuie sa ii multumesc mamei, caci datorita ei am reusit sa ajung in Bucuresti mai ales dupa cat stres am avut cu transportul, caci efectiv nu stiam cum si de unde sa iau ceva catre Bucuresti. Spre seara ne-am cazat si am luat cina in oras in speranta ca o sa reusesc sa imi mai descretesc fruntea. M-am simtit extrem de coplesita, neputincioasa, am stat amandoi de vorba si am reflectat asupra drumului parcurs, cat de dificila a fost vara asta si mai ales, cat de simpla mi s-a parut in comparatie cu ce avea sa vina…

16 Octombrie 2019

Consultul preanestezic de la ora 9:20.

Ne-am trezit devreme, ieri el a stranutat toata ziua si astazi s-a trezit racit, extraordinar. Dupa ce am mers la miculdejun, am comandat un Yango pentru a ajunge la clinica unde aveam sa fiu operata a doua zi. Dupa aproximativ 40 de minute, multe claxoane si un bacsis de 100% lasat soferului, am ajuns pentru consult cu intarziere. Totul a decurs extraordinar, in tot timpul asta m-am temut cel mai tare de aceasta intalnire pentru ca citisem ca este cea mai grea, intrucat comform istoricului medical, pot da sau nu aprobare pentru operatie. Am incercat tot, sa mananc sanatos astfel incat analizele sa imi iasa bine, intreaga perioada din Martie pana acum, am urmat o dieta vegetariana care mi-a priit nemaipomentit si despre care am sa va povestesc intr-un articol separat. In final am inteles ca m-am stresat degeaba, nu sunt un caz extrem astfel incat sa nu primesc acea aprobare…

Urmatoarea intalnire am avut-o la ora 12:00 la clinica oftalmologica pentru a stabili ora pentru ziua urmatoare dar si ultimele masuratori. Prima intrebare pusa de doamna doctor a fost: esti racita? Am spus ca nu, si nu eram…

Restul zilei am incercat sa il petrec cat mai relaxat, m-am revazut cu prietena mea Cosmina, careia ii multumesc enorm pentru ca si-a facut timp sa bata atat drum sa ne vedem si sa ma mai anime.

Pe seara am facut o baie buna, moment in care mi-am permis sa plang, sa ma descarc, sa reflect, sa imi fac planuri. Nu stiu altii cum sunt dar pentru mine dusul e sacru, e momentul in care imi dau frau liber tuturor emotiilor, temerilor, gandurilor.

Cand am pus capul pe perna, am adormit ca un prunc.

Anca GV