A trecut un an!

Am mai implinit un an dar de aceasta data am implinit un an de stat in Danemarca, departe de casa parinteasca, alaturi de prietenul meu, un an plin de liniste sufleteasca, pace si schimbari.

Fac parte din diaspora, iar actiunile din ultima saptamana m-au cutremurat, tara imi e in doliu, proteste si incercari de a schimba conducerea, toate acestea m-au facut sa nu pun geana pe geana si sa stau pur si simplu pe canalele de stiri, nu am putut sa fac mai nimic…

M-am simtit ca si cand am fost bolnava, virusata de un sentiment negru, plin de durere si compasiune, nu am putut sa mai postez, sa vorbesc, am plans in interiorul meu, am suferit si inca o fac, sunt trista…

Am fugit de acasa din cauza celor 3 ani petrecuti in facultate, 3 ani in care am dat piept cu nedreptatea, genul ala de nedreptate care marcheaza profund un om si ii taie visele si aripile care il duc catre viitor.

Nu imi e dor de nimic de acolo, de oameni chiar daca ii aud vorbind in jur si inteleg ceea ce spun, imi e dor de familie si locuri, prieteni si obieiuri, atat. Apoi vreau sa ma intorc, sa ma linistesc din nou, sa imi petrec timp de calitate in tara asta straina.

Ma uitam la ultima mea fotografie facuta in tara si am vazut nenumarate schimbari… inca nu fac diferenta daca sunt bune sau rele dar stiu ca trece timpul, timpul asta pretios in care trebuie sa acumulez informatii pentru a le exercita mai tarziu in folosul meu.

A trecut un an, un an in care mi-am construit un camin dupa bunul meu plac, mi-am construit un nou caracter si o noua conceptie despre viitor.

A trecut un an si ador ca pot spune acum ca “-Anul trecut pe vremea asta nu ploua. sau – Anul trecut pe vremea asta mergeam la Ikea sa cumparam mobila!” iar asta pare pentru mine ca o vesnicie. Nu am reusit sa ma acomodez chiar cu tot, ma si intimideaza prietenul meu care este de 4 ani aici iar la baieti e mai simplu, fetele percep totul diferit.

Zilele acestea au fost pline dar mi-am facut putin timp sa ma plimb prin oras, prin centru, sa mai colind cateva magazine si sa ma bucur totusi de linistea si monotonia acestei tari. Oamenii nu au griji, sunt veseli si senini, zambest tot timpul, lucru pe care foarte rar l-as vedea in tara…

Imi place aici dar vreau sa ma intorc, vreau sa ma intorc atunci cand voi avea puterea sa nu mai pun la suflet, sa nu imi mai pese de sitem, sa nu ma mai otraveasca cu minciuni si rautati. Pana atunci, stau aici, imi e bine, zambesc si nu am griji.

As fi vrut sa vorbesc despre altceva, sa fiu vesela si sa va povestesc mai multe dar asta am simtit, nu imi pot reveni!

Anca GV

P.S. Cum sa nu iti placa sa vezi casele astea atat de frumoase si senine?

Anca GV