trei ani in Danemarca

S-au implinit trei ani de cand am plecat din Romania si mutandu-ma in una dintre cele mai fericite tari ale lumii, pot spune ca am acumulat ceva experienta, iar despre asta am sa va vorbesc astazi.

Trei ani de cand mi-am luat inima in dinti si am plecat pe cont propriu, asa parea, defapt m-am mutat impreuna cu prietenul meu si in perioada ce a urmat, in goana mea dupa indeplinirea viselor, am intampinat doar dezamagiri si nedreptate iar ca rezultat, am avut prima depresie din viata mea, o perioada in care pur si simplu imi plangeam de mila, pur si simplu incercam sa repar ceva ce nu ar fi putut fi reparat niciodata, doar abandonat.

Un alt aspect interesant al vietii mele din ultimii trei ani, s-a dovedit a fi prietenii si familia, cand inca eram acasa, in sanul familiei, eram cu totii uniti, insa plecarea mea, m-a facut sa imi dau seama ca erau doar interese, stiti cum este, nu iti poti alege familia insa poti alege cu cine sa pastrezi legatura. Acum dupa trei ani, vreau sa cred si ma simt datoare, doar parintilor, bunicilor si unchiului din partea tatalui si familiei lui, care a luat parte la cresterea mea si pe care l-am simtit foarte tare ca pe un frate mai mare.

Prieteni? Credeti ca prietenii vor sa mai fie prieteni cand observa ca nu ai cum sa ii mai ajuti la peste 2200 km? Nu! Asa am ramas doar cu o mana de fete, ne sunam din joi in Paste insa le simt apropiate de sufletul meu si am dezvoltat o altfel de prietenie.

Cei mai rai romani, sunt cei de peste hotare!

Astea sunt cele mai mari dezamagiri din ultimii trei ani, faptul ca nu am fost acceptata la facultatea pe care imi doream sa o fac si faptul ca persoanele ce ma inconjurau nu erau ceea ce eu credeam ca sunt.

Asta este, viata merge inainte, am invatat cu greu sa vad si partea plina a paharului, imi e greu sa iert, am nevoie doar de o explicatie al naibi de buna pentru a nu mai face dintr-un caz ca asta, o prioritate. Stiu ca timplul le rezolva pe toate si ca daca ai rabdare, poti percepe totul diferit, am inceput sa ma pricep la asta insa cateodata, tot ma napadeste cate un val de tristete.

flori-mici

Danemarca este intr-adevar o tara unde fericirea troneaza, le vezi zambetele de pe fata, le vezi felul in care se misca, le vezi nonslanta cu care se plimba printr-o ploaie torentiala.

Recent am parcurs cartea “Mica enciclopedie Hygge” by Meik Wiking si nu pot spune ca am aflat lucruri noi, mi s-a spus ceea ce eu vad zilnic, si am primit doar cateva explicatii logice la cateva din curiozitatile pe care le aveam. Chiar planuiesc sa va scriu o recenzie despre carte si sa va povestesc putin in paralel, cartea versus realitatea de aici.

Probabil ca daca as fi fost in Romania, as fi avut deja primul copil ca toate celelalte cunostinte ale mele, insa, am ales amandoi sa mai copilarim, cumva ne-am adapatat la mediu. In Danemarca, o familie se intemeiaza dupa varsta de 30 de ani, pana atunci, se construieste o relatie, se construieste o cariera si se construieste o familie noua formata din prieteni.

Am ales sa mai fim copii – am ales un stil de viata simplu, fara excese, fara sa agonisim, fara sa strangem pentru zile negre, doar sa ne bucuram si sa exploram. Am inceput cu pasi calculati, ne-am expus amandoi dorintele si am facut din asta un plan demn de urmat cu religiozitate.

Sa vezi o tara straina, sa stai intr-o tara straina poate parea un moft, cunoasteti persoanele acelea care se intorc dupa multa vreme acasa? Ati vazut comportamentul lor? Multe rude sau prieteni, cunostinte, considera ca au devenit cu nasul pe sus, da, se poate, in unele cazuri asa este, unii nu isi mai incap in piele dar altii, altii au devenit mai deschisi la minte, au vazut doua culturi (sau mai multe), diferite, au un termen de comparatie, pot decide unde este mai bine, pot ajuta, pot influienta dar pot fi aspru judecati… pentru ca asa suntem noi romanii, uram din toate incheieturile cand altii incep sa o duca mai bine, ravnim la capra vecinului in timp ce ograda noastra se destrama…

flori-mici

Am invatat sa fiu mai linistita, mai calma, mai zen! Noi, romanii, agonisim o viata, insa pentru ce scop? Uitam sa ne bucuram de placerea de a savura o cafea dimineata sau o plimbare in parc cu bicicleta, o carte citita in tihna, alergam de colo-colo ca niste bezmetici in loc sa fim calmi, ne grabim, devenim agitati si nervosi, in trafic, la coada la magazin, ni se citeste pe fata nemultumirea si nefericirea.

Cel mai important lucru pe care l-am invatat aici este: sa nu ma mai tem de ploaie, nu ploaia imi strica ziua, ci eu ca gandesc negativ legat de ploaie, daca tin neaparat la coafura, adaug o pelerina de ploaie sau in cel mai rau caz o umbrela insa atunci se vede clar ca sunt straina.

Screenshot_20171106-125507IMG_638020161008_115724

semnatura-noua

3 thoughts on “trei ani in Danemarca

  1. Buna. M.a impresionat articolul tau. Si eu mai am doua luni pana la plecarea mea din Romania. Abia astept sa ajung printre oameni care zambesc fara motiv. Cu drag, Madalina

    Liked by 1 person

  2. Frumos articol draga mea,eu m-ai am putin si voi ajunge in tara oamenilor fericiti,abia astept sa i-au contact cu lumea civilizata,abia astept sa nu mai ai stresul grijei de maine si abia astept sa incep sa lucrez intr-o tara in care munca imi este rasplatita pe masura. Te pup si sa auzim de bine!

    Liked by 1 person

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s