Am terminat cartea asta pe 19 ianuarie, nu am reusit sa scriu recenzia ei pana in ziua de astazi, prea multe sentimente si prea putine cuvinte.

Nu e de mirare ca autoarea a castigat premiul pentru “Best Romance” in 2016 de la Goodreads Choice Award, aceasta carte merita fiecare vot.

Cartea per ansamblu este o poveste de dragoste foarte frumos construita, cu pasaje din trecut cat si prezent, cu un fir narativ alert ce ne prezinta viata personajului de la adolescenta pana la maturitate. In esenta, cartea dezbate un subiect foarte delicat si anume violenta domestica, un adevar dur prezentat gol golut intr-o maniera extraordinara. Inainte sa judecati, incercati sa intelegeti esenta. Poate multi dintre voi o sa spuneti ca este o carte urata, ca poate autoarea nu ar fi trebuit sa scrie despre asa ceva, dar de ce sa nu scrie ?! (…)

Lily Bloom este personajul principal, pe care il descoperim inca din primele pagini, tanara, are 23 de ani, a pornit in viata fara nici un resentiment lasand locul natal, Main, in urma, pentru a-si cladi un viitor in Boston, orasul la care a visat inca de cand era o copila.

Cartea este construita pe doua parti si asa cum spuneam, este redata pe repede inainte. Inca din primele capitole intelegem personajul, aflam ca tatal ei este proaspat decedat si reusim sa facem cunostinta si cu Ryle, un medic chirurg.

Capitolele curg si suntem cumva mutati peste sase luni, intr-o cladire ce va avea sa fie o florarie cocheta. In scena intra Allysa, o tanara plina de viata cu o multime de planuri si brusc devine cea mai buna prietena a lui Lyli, cu tot entuziasmul Lyli cade si isi luxeaza glezna fortand-o pe Allysa sa il sune pe sotul ei ca sa ii aduca o punga cu gheata.

Marshal inta pe usa impreuna cu Ryle, iar Lyli descopera ca Allysa este sora lui Ryle fapt care ii aduce pe cei doi fata in fata dupa mai bine de sase luni.

Nu am sa va divulg cu s-au cunoscut, stati linistiti!

Spuneam ca autoarea a presarat cartea cu momente din trecut cat si prezent, intamplarile din trecut sunt defapt clipe cand Lyli isi citeste propriile jurnale, ce e cel mai interesant, este faptul ca pasajele din jurnal sunt scrise sub forma unor scrisori catre Ellen DeGeneres, asta pentru ca Lyli nu s-a simtit extrem de confortabil sa isi noteze simplu gandurile pe o foaie.

Din jurnalele ei il descoperim pe Atlas, primul ei iubit. Aflam despre Atlas ca este homeless, ca mama lui l-a parasit, plecand cu un barbat de care s-a indragostit.

Viata lui Atlas a devenit mult mai buna cand a cunoscut-o pe Lyli. Tineri fiind, in liceu, isi petreceau cele mai multe momente in fata televizorului urmarind show-rile lui Ellen avand grija ca Atlas sa primeasca suficienta mancare si apa cat sa mai reziste inca o noapte in casa parasita din vecini si tot odata, sa fie plecat pana la ora cinci cand parintii ei aveau sa vina acasa.

Tot din jurnalele ei, interactionam si cu tatal lui Lyli, un om influient, suntem purtati fara perdea in casa familiei Bloom unde zilele obisnuite nu sunt extrem de obisnuite atunci cand tatal devenea violent si o lovea pe mama cat si pe ea pentru niste motive banale.

Crescand intr-un mediu abuziv, Lyli isi dorea un singur lucru, sa plece cat mai repede din Main. Nu s-a simtit in siguranta nici dupa ce tatal ei s-a imbolnavit si a decedat insa a simtit o liniste, stiind ca era suficient de bolnav incat sa nu mai aibe putere sa o loveasca pe mama ei. (…)

In prezent viata lui Lyli isi urmeaza cursul firesc, cum Ryle stie destul de multe despre ea si vice versa, ajung sa formeze un cuplu, destul de complicat insa destul de frumos. Ambele personaje se completeaza si ajungi sa le indragesti fara sa vrei.

Dupa aniversarea ei de 16 ani, ea nu l-a mai vazut pe Atlas si mereu se intreba, oare ce s-a intamplat cu el, stia ca reusise sa ia contact cu un unchi si se mutase cu el insa de atunci… nimic.

Atlas apare in prezent, destul de neasteptat, Lyli si mama ei sunt intr-un restaurant iar el vine sa le ia comanda, momentul este foarte intens si e clar ca totul se va schimba pentru ea.

De aici totul capata o alta fatada, timpul tot trece Lyli ajunge sa se casatoreasca cu Ryle iar totul pare sa fie in regula pana la momentul cand Ryle se enerveaza si o impinge pe Lyli, act care in mintea lui Lyli naste o frica, frica de a nu deveni ca mama ei, o victima.

Intamplarea face ca sa ajunga din nou in acel restaurant, speranta era ca Atalas sa nu lucreze dar cand el se arata ca fiind bucatarul sef al localului, Lyli stie ca nu are cum sa  ascunda arcada proaspat invinetita sau mana lui Ryle bandajata.

Nevoia lui Atals de a o proteja pe Lyli este destul de normala si fireasca, amintirile din adolescenta, cum Lyli l-a protejat pe el sunt inca destul de vii, tot ceea ce au simtit…tot.

Atlas pleaca destul de furios, odata cu el se ridica si Lyli de la masa si porneste in cautarea lui iar schimbul de replici este foarte dur si realist, Ryle intervine si intelege cine este defapt Atlas si de aici totul devin extrem de blurat, o incaierare, tipete si pumni.

Din nou urmeaza o perioada buna in viata lui Lyli, un sot ce o iubeste neconditionat, o florarie de succes si o prietena demna de invidiat, noi nori se astern deasupra cuplului iar fulgerele tind sa biciuie fara mila pentru ca nimeni nu a reusit sa vada ce se intampla cu Ryle in tot acest timp…

Cum de ea ajunge sa fie pe fuga, cum incepe sa ascunda secrete importante fata de mama ei si apropiati, cum frica o incolteste, toate aste trebuia sa duca undeva, oare sa fie de bine, sau de rau, oare Collen Hoover a incercat sa rupa tiparul cartilor de dragoste cu acest roman, toate astea le veti afla citind.

Trebuie sa marturisesc ca secretele lui Ryle au fost mai rele decat orice, am simtit o retinere fata de el inca din primele pagini, mult prea misterios, insa tot odata, mult prea deschis…

Despre  Atlas… muream de nerabdare ca Lyli sa prinda putin timp liber, sa se faca comoda si sa citeasca din jurnale, oricat de dureros a fost, stiam ca atunci cand doua persoane se iubesc, vor face tot ce le sta in putere pentru a-si indelini visele.

Am ramas placut surprinsa cand am inteles de ce restaurantul lui Atlas se numeste BIB’S, inseamna Better in Boston, bine inteles ca pentru el si ea, totul era mai bun acolo, tinand cont de clipele pe care le-au petrecut in Main.

Mi-au fost smulse zambete, rasete isterice, lacrimi, pe parcursul cititului, am avut inima cat un ghem, simteam o tristete ce ma apasa si stiam ca daca nu termin, nu am cum sa scap de starea aia. Un lucru mi-a ramas profund in minte si planuiesc sa il pastrez pana o sa crap : “There is no such thing as bad people. We’re all just people who sometimes do bad things.” “Nu exista oameni rai. Suntem cu totii oameni care cateodata facem lucruri rele.”, cam asta vrea sa spuna povata si este adevarat, acum daca acele persoane merita iertare sau nu, depinde doar de noi, noi suntem stapani pe viata noastra.

Violenta domestica nu este o joaca de oameni maturi, este ceva ce ne poate influienta atat pe noi cat si pe cei din jur… Cartea asta este cel mai frumos mod prin care putem primi un sfat, o invatatura asa ca daca stiti ca va aflati in aceasta postura, acceptati-l, fiti stapani pe vietile voastre.

Cel mai tare am plans citind nota autorului, de acolo, toata cartea asta poate fi perceputa diferit, o sa ajungeti la concluzia ca este o carte exceptionala, pentru ca dincolo de personaje, este un sambure de adevar desprins din viata autorului. Am ramas profund impresionata de ceea ce am citit si credeti-ma, dupa cartea asta, o percep altfel pe Colleen Hoover.

Anca GV