Dupa esecul pe care l-am avut incercand sa parcurg “Arta visarii”, un lucru major am inteles despre gusturile mele literare: nu mai vreau sa citesc carti despre adolescente in liceu sau aventuri din vacantele intre liceu si facultate. Nu pentru ca ma plictisesc ci pentru ca m-am saturat de acel tipar, simt ca ma tin pe loc, imi consum timpul degeaba…

Dupa cartea asta din care am parcurs 120 de pagini, am azvarlit-o cat colo si am mers spre biblioteca cu pasi rapizi si am apucat pe nevazute orice altceva: “Clar de luna pe strada Nightingale” de Samantha Young.

Citind descrierea de pe spate, am zis ca orice e mai bun decat “Arta visarii”. Nici nu stiu de ce am cumparat cartea asta, nu am idee cum de m-a convins tinand cont ca eu din seria asta, am citit doar primele trei volume, stiind ca este stand-alone, probabil de aceea am luat-o. Nu am parcurs mult, vreo doua, trei capitole si eram gata sa o arunc si pe asta…

Stiti acel moment cand nimic nu va satisface dorinta pe care o aveti? Fie ca este vorba de ceva dulce sau o bautura, cand ati manca ceva sau ati bea ceva dar orice ati bea nu este acel ceva? Asta am simtit, din nou…

Convinsa ca trebuie sa apelez din nou la incredibilele scrieri ale lui Colleen Hoover, am zis sa ii mai dau o sansa caci practic o sa irosesc tot ce e mai bun, si cand o sa fie cu adevarat nevoie, nu o sa mai am ce si ma tem.

Cartea nu este complexa dar prin simplul fapt ca personajele nu sunt adolescente, ii creeaza o aura atat de speciala incat te face sa ii dai o sansa. Grace si Logan sunt doua pesonaje ce mi-au devenit extrem de drage dupa capitolul cinci, cam atat am avut nevoie ca sa imi reamintesc cat de bine scrie Samantha Young.

Ea, o tanara editor freelance de carti ce fuge de o familie “bolnava”, incearca sa isi reconstruiasca viata sub un nou nume si alaturi de o noua famile formata din niste prieteni grozavi.

El, este acel el care a salvat-o pe sora lui in volumul cinci al seriei, despre care am aflat pe parcurs. Proaspat mutat in acelasi complex de locuinte, vecin cu Grace, nu face nimic altceva decat sa tulbure linistea publica spre disperarea ei.

Confruntarile lor sunt delicioase si extrem de tensionate, este o placere sa le parcurgi. Povestea lor de dragoste evolueaza greu pentru ca lucrurile se complica teribil si tocmai asta ii si leaga.

Dupa ce i-am dat o sansa cartii, am parcurs-o cu atat repeziciune incat si eu am fost uimita. Nu are rost sa ii descriu mai mult pe cei doi pentru ca nu vreau sa dau spoilere, asa ca in aceasta recenzie prefer sa imi exprim mai mult aprecierea pentru aceasta carte si mai ales pentru intreaga serie. Planuiesc sa imi procur si celelalte carti pentru ca aceasta, fiind ultima din serie, m-a bucurat cu un epilog complex despre toate cuplurile ce s-au format pe parcursul acestei serii.

Merita pentru este o carte buna asa cum si celelalte din serie sunt, este a patra pe care o parcurg si nu pot sa spun ca autoarea si-a pierdut din farmec ci doar ca familia ce s-a format intre personaje, a devenit mult prea mare si odata cu asta, totul devine atat de complex incat este greu de cuprins.

Mi-a placut enorm si acest volum, povestea si cum a fost redactat, insa favoritii mei raman Jo si Cameron din cartea “Pe strada Londra“.