Finalul lui Ianuarie m-a adus in Romania pentru a-mi calma spiritul agitat.

Imediat dupa operatie, mi s-a comunicat ca ar trebui sa ma programez peste trei lui pentru un control astfel incat sa primesc verdictul, sunt sau nu vindecata.

Inca de anul trecut, m-am grabit sa imi achizitionez biletele de avion, sa fac micile aranjamente si sa sun la cabinet pentru programare.

In aceste trei luni de zile, m-am reintors la job imediat dupa ce am trecut de perioada critica, m-am reapucat de condus fara prea mare teama, caci sunt o vitezomana inraita si condusul imi curge prin vene si am revenit la normal imediat ce tratamentul cu picaturi a incetat.

Ajunsa in Romania intr-o sambata noapte, m-au salvat ai mei de la aeroport si in drum spre casa, am si apucat sa ne certam… asa se intampla cand ne vedem prea des.

Mai ramaneau cateva zile pana aveam sa aflul adevarul adevarat, daca-mi permiteti, asa ca stresul era din ce in ce mai mare.

Problema mea era ca in toata aceasta perioada de recuperare, m-am vindecat “frumos” pana la un anumit punct, am ramas cu cateva cicatrici destul de vizibile, o parte care este inca puternic vascularizata si pare extrem de iritata si in continuare, cu o vedere in ceata, mi-am inchipuit ca acele planuri nu s-au suprapus definitiv.

Pana miercuri am reusit sa imi rezolv alte probleme de sanatate si poate va intrebati de ce nu ma tratez aici, asa ca am sa descriu pe scurt mai jos.

Ca sa fac o mica paranteza, medicii din Danemarca nu sunt foarte straluciti, ai o problema de raceala, cu tusea, ei te incadreaza in nisa de astm, ai o durere de burta sau de spate, ei iti dau Panadol. Stiu ca sitemul lor de sanatate este gratuit, ar fi frumos sa abuzez de aceasta oportunitate dar nu ma simt in siguranta. Cu banii pe care ii castig aici, imi este mult mai usor sa vin sa ma tratez in tara la privat, am reusit sa imi gasesc cativa doctori pentru cele mai comune probleme si pe langa asta, este un motiv bun sa merg sa imi vizitez si familia mai des.

Acum ca am lamurit acest aspect, va spun ca in ziua controlului, am primit o veste buna si una mai putin buna.

Vestea buna este ca Doamna Doctor mi-a confirmat ca operatia a decurs extraordinar, nu mai este nevoie de o reinterventie si ca ar trebui sa am putina grija atunci cand vine vorba de vechiile obiceiuri. Ce a tinut in mod special sa imi mentioneze este sa nu caut sa vad daca mai am strabism sau nu, prin simpla concentrare in oglinda.

Vestea mai putin buna a venit atunci cand i-am spus ca eu consider ca dupa operatie tot nu vad bine, nu vad suficient de clar. S-a dovedit a fi o usoara hipermetropie pe care am simtit-o cel mai tare atunci cand citeam. Mi-a spus ca nu din cauza operatiei am dezvoltat aceasta afectiune, o aveam dinainte insa fiind extenuata mai tot timpul, nu reuseam sa imi mai dau seama.

Usor amuzata, mi-a recomandat sa fac o pereche de ochelari, avand o dioptrie de +0.5 la ambii ochi.

Vizita mea la Bucuresti s-a mai prelungit cu inca o zi, a trebuit sa astept ca ochelarii sa imi fie facuti in regim de urgenta si pe repede inainte a trebuit sa aleg si o rama. E copios cum toata viata mea a fugit de a purta ochelari iar acum pentru o vedere clara, chiar am nevoie, mai ales cand citesc.

Pentru acele mici cicatrici, mi-a recomandat unguentul TobraDex pe care sa il aplic in sacul conjunctival seara inainte de culcare, timp de doua saptamani.

Urmatoarele zile le-am petrecut foarte relaxant, am revazut vechi cunostinte, am bananait prin centru, am cumparat carti caci aparent, s-a deschis un Carturesti in Vivo Mall si multe alte activitati de vacanta.

Cel mai mult imi doream sa ma intorc acasa, aici, ma simt extrem de inspirata si dornica sa incep 2020 si restul vietii mele vazand-o prin alti ochi.

Anca GV