dupa trei luni de la operatia de strabism

Finalul lui Ianuarie m-a adus in Romania pentru a-mi calma spiritul agitat.

Imediat dupa operatie, mi s-a comunicat ca ar trebui sa ma programez peste trei lui pentru un control astfel incat sa primesc verdictul, sunt sau nu vindecata.

Inca de anul trecut, m-am grabit sa imi achizitionez biletele de avion, sa fac micile aranjamente si sa sun la cabinet pentru programare.

In aceste trei luni de zile, m-am reintors la job imediat dupa ce am trecut de perioada critica, m-am reapucat de condus fara prea mare teama, caci sunt o vitezomana inraita si condusul imi curge prin vene si am revenit la normal imediat ce tratamentul cu picaturi a incetat.

Ajunsa in Romania intr-o sambata noapte, m-au salvat ai mei de la aeroport si in drum spre casa, am si apucat sa ne certam… asa se intampla cand ne vedem prea des.

Mai ramaneau cateva zile pana aveam sa aflul adevarul adevarat, daca-mi permiteti, asa ca stresul era din ce in ce mai mare.

Problema mea era ca in toata aceasta perioada de recuperare, m-am vindecat “frumos” pana la un anumit punct, am ramas cu cateva cicatrici destul de vizibile, o parte care este inca puternic vascularizata si pare extrem de iritata si in continuare, cu o vedere in ceata, mi-am inchipuit ca acele planuri nu s-au suprapus definitiv.

Pana miercuri am reusit sa imi rezolv alte probleme de sanatate si poate va intrebati de ce nu ma tratez aici, asa ca am sa descriu pe scurt mai jos.

Ca sa fac o mica paranteza, medicii din Danemarca nu sunt foarte straluciti, ai o problema de raceala, cu tusea, ei te incadreaza in nisa de astm, ai o durere de burta sau de spate, ei iti dau Panadol. Stiu ca sitemul lor de sanatate este gratuit, ar fi frumos sa abuzez de aceasta oportunitate dar nu ma simt in siguranta. Cu banii pe care ii castig aici, imi este mult mai usor sa vin sa ma tratez in tara la privat, am reusit sa imi gasesc cativa doctori pentru cele mai comune probleme si pe langa asta, este un motiv bun sa merg sa imi vizitez si familia mai des.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-4

Acum ca am lamurit acest aspect, va spun ca in ziua controlului, am primit o veste buna si una mai putin buna.

Vestea buna este ca Doamna Doctor mi-a confirmat ca operatia a decurs extraordinar, nu mai este nevoie de o reinterventie si ca ar trebui sa am putina grija atunci cand vine vorba de vechiile obiceiuri. Ce a tinut in mod special sa imi mentioneze este sa nu caut sa vad daca mai am strabism sau nu, prin simpla concentrare in oglinda.

Vestea mai putin buna a venit atunci cand i-am spus ca eu consider ca dupa operatie tot nu vad bine, nu vad suficient de clar. S-a dovedit a fi o usoara hipermetropie pe care am simtit-o cel mai tare atunci cand citeam. Mi-a spus ca nu din cauza operatiei am dezvoltat aceasta afectiune, o aveam dinainte insa fiind extenuata mai tot timpul, nu reuseam sa imi mai dau seama.

Usor amuzata, mi-a recomandat sa fac o pereche de ochelari, avand o dioptrie de +0.5 la ambii ochi.

Vizita mea la Bucuresti s-a mai prelungit cu inca o zi, a trebuit sa astept ca ochelarii sa imi fie facuti in regim de urgenta si pe repede inainte a trebuit sa aleg si o rama. E copios cum toata viata mea a fugit de a purta ochelari iar acum pentru o vedere clara, chiar am nevoie, mai ales cand citesc.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism5

Pentru acele mici cicatrici, mi-a recomandat unguentul TobraDex pe care sa il aplic in sacul conjunctival seara inainte de culcare, timp de doua saptamani.

Urmatoarele zile le-am petrecut foarte relaxant, am revazut vechi cunostinte, am bananait prin centru, am cumparat carti caci aparent, s-a deschis un Carturesti in Vivo Mall si multe alte activitati de vacanta.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-2dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-1

Cel mai mult imi doream sa ma intorc acasa, aici, ma simt extrem de inspirata si dornica sa incep 2020 si restul vietii mele vazand-o prin alti ochi.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-3

semnatura-noua

17 octombrie 2019

De dimineata m-am trezit cu o puternica stare de greata si cu senzatie ciudata de raceala in corp. El fiind racit, mi-a fost frica sa nu racesc si eu, asa ca m-am ferit cat de tare am putut insa nu am scapat, ma doare in capul pieptului si imi simt nasul extrem de infundat.

M-am trezit la 7:00 ca sa beau o gura mica de apa, dupa care a trebuit sa evit cu desavarsire mancarea si apa pentru a nu voma, asa este procedura. Stiam ca la 10:00 trebuie sa fiu la clinica, asa ca pe la 9:00 am plecat de la hotel, am luat un Yango, dupa care am reusit sa ajungem la clinica cu putin inaite de ora 10, am asteptat sa se faca fix si am mers la receptie pentru a anunta ca am ajuns. La nici cinci miunte a coborat o asistenta sa ma indrume catre rezerva mea. Pe drum catre salon am fost intrebata daca am pijamale, lucru pe care l-am omis asa ca m-au intrebat daca vreau o camasa de noapte sau pijamale. Le-am raspuns ca nu conteaza.

Ajunsa in salon, am observat doua paturi, o incapere sterila alba cu o podea din linoleum gri si un mobilier galben maroniu din lemn. Asistenta mi-a spus ca trebuie sa ma dezbrac complet si sa intru in dus pentru a ma spala cu o solutie dezinfectanta.

O baie de 1,50 pe 1,50 m. , pe stanga o toaleta, in fata-stanga era dusul pe colt iar in partea dreapta o chiuveta cu o oglinda masiva. Ma asteptau doua prosoape, asa ca mi-am facut dusul rapid, am pus pijamaua pe mine si am mers inapoi in salon.

Dupa aproximativ 10 minute a intrat o asistenta sa ma puna sa semnez niste foi, una pentru ca pastreaza datele mele personale, alta pentru ca nu sufar de alergii, inca una pentru ca sunt de acord daca apar complicatii sa ma interneze si sa imi ofere ingrijirea necesara. Pe piciorul de plecare al asistentei am fost anuntata ca ora operatiei poate fi 11, poate fi 12.

Dupa ce am terminat cu toata birocratia, am devenit extrem de calma, ma simteam in siguranta, pe maini bune, am reusit sa imi pun ordine in ganduri, sa ma linistesc si sa elimin tot stresul pe care l-am acumulat in acest an.

Pe la 13 fara ceva, a sosit o asistenta ce ne-au condus pe mine si pe prietenul meu catre sala de operatie, pe el scotandu-ul la receptie iar pe mine ducandu-ma in sala de opratie, intr-un antreu.

A plecat asitenta, mi-a urat succes, dupa care a sosit domana doctor, m-a intrebat daca sunt bine, i-am spus ca da si a insitat sa ma mai masoare inca odata. Mi-a spus ca din cauza emotiilor, strabismul se vede mai pronuntat, mai mare. Dupa plecarea ei a venit anestezistulΒ sa imi puna o branula in mana stanga pe seama careia am si glumit pentru ca nu am avut niciodata.

Dupa cateva minute, mi-a spus ca sunt pregatita pentru operatie si ca ma pot ridica din acel pat pentru a merge in sala de operatie.

Tin minte perfect cand si cum m-am urcat acolo, tin minte cand mi-au aplicat acel detector de puls pe inelar si mai ales, probabil ce nu voi uita niciodata, felul in care am reusit sa ma distrag de la tot, concentrandu-ma pe pulsul ce il auzeam piunind in incapere, moment in care am inceput sa respir adanc si am simtit cum o senzatie de calm ma invaluie.

Am fost anuntata ca urmeaza sa ma anestezieze si imediat dupa injectie, singurul lucru pe care l-am mai realizat, a fost sa imi vad reflexia in sistemul de lumini de deasupra mesei de operatie.

M-am trezit auzindu-mi numele si mai ales, cand cineva se chinuia sa imi curete tampla de sange spunand: “Stai sa o curat pe doamna Vasilescu de sange ca daca se vede, se panicheza”.

Am inceput sa devin mult mai constienta si am inceput sa strang pumnul drept dupa care sa il las liber, voiam sa inteleg ce simt mai ales dupa o anestezie totala.

Realizand ca sunt constienta, au venit catre mine si mi-au scos tubul de oxigen dupa care m-au intrebat daca am dureri sau daca imi este greata, le-am spus ca imi este sete, ele refuzand sa imi dea apa sa beau, insa mi-au umezit buzele.

Ochii ma dureau, am observat ca nu sunt bandajata si am inceput usor sa ii deschid, am realizat ca ma doare foarte tare capul si ochii imi sunt foarte sensibili, neputand sa ii deschid deloc, doar putin pe dreptul, cat sa las putina lumina sa patrunda. M-a intrebat cineva daca am nevoie de ceva si le-am spus ca ma doare foarte tare capul de parca eram deocheata, mi-au pus un calmant in perfuzie dupa care imi amintesc ca doamna doctora a venit laga mine, mi-a spus ca operatia a iesit foarte bine apoi m-a intrebat ce simt, i-am spus ca tocmai mi-au pus calmant in perfuzie pentru durerea de cap, apoi mi-a spus ca o sa mearga sa vorbeasca cu prietenul meu, m-a intrebat daca stiu unde este, i-am spus ca a ramas jos la parter, ca nu stiu daca a urcat inapoi la salon, cand era pe picior de plecare, m-a intrebat cum il cheama, i-am spus ca Vaduva Marius. Mi-a spus sa stau linistita ca am trecut cu bine peste tot, dupa care mi-a urat o zi buna. Asta este tot ce imi amintesc.

Dupa ce m-au adus in rezerva, am intrebat daca am voie apa, mi s-a pus ca da dar nu multa ca apoi o sa vomit, bineinteles ca am baut. O asistenta draguta a fost langa mine in tot acest timp, i-am explicat ca ametesc teribil, i-am mentionat si faptul ca am rau de miscare si ca din cauza asta am greata.

Dupa inca ceva vreme am inceput sa ma mai ridic, usor, usor astfel incat sa ma obisnuiesc, m-am ridicat si in picioare chiar. In tot tipul asta am tot clipit incercand sa ma uit in jos ca sa reusesc sa plec pe picioarele mele de acolo, asa mi s-a spus inca de la inceput.

In jur de 18:30 cand m-am ridicat in picioare dand ture in salon, m-a prins o asistenta si m-a intrebata ca ce fac, ce se intampla (?!) ia-m spus ca vreau sa vad cat de tare ametesc si daca pot sa ma deplasez pe picioarele mele. Mi-a zis ca este tarziu si ca daca e sa raman sa mananc inainte de tot, apoi sa plec. I-am cerut sfatul tinand cont ca am rau de masina si ca drumul pana la hotel dureaza o jumatet de ora cel putin, imi era teama sa nu vomit in masina.

Mi-a zis ca nu exista sansa asta, mai ales ca mi-au injectat ceva pentru greata. Mi-au adus sa mananc dupa care, au venit sa imi scoata si branula.

M-am imbracat apoi, m-am incaltat, am strans putin pe acolo, apoi am coborat usor spre receptie pentru a semna ultimele hartii si a face plata.

Din discutiile pe care le-am avut cu prietenul meu, atunci cand eu m-am trezit si doctora l-a cautat sa ii dea vestile, i-a spus ca operatia a decurs foarte bine si ca nu am nevoie de control a doua zi, ci peste trei luni, moment in care voi afla daca sunt vindecata sau nu.

Tot lui, i-a lasat cateva notite pe o foaie, despre cum sa imi administrez picaturile, ce masuri de igiena trebuie sa aplic si cel mai important, reteta cu medicamentele ce trebuia sa le mai procur.

Am mai aflat si ca operatia a durat cam o ora si jumatate si doua ore am stat la reanimare.

Prima noapte a fost destul de dificila. Primul set de picaturi aplicat a provocat foarte mari usturimi, abia lacrimile artificiale au mai temperat putin durerile. Nurofenul prescris a fost ideal pentru durerile de cap.

Ce am vazut imediat dupa operatie !?

Va urma…

17-0ctombrie-2019