dupa trei luni de la operatia de strabism

Finalul lui Ianuarie m-a adus in Romania pentru a-mi calma spiritul agitat.

Imediat dupa operatie, mi s-a comunicat ca ar trebui sa ma programez peste trei lui pentru un control astfel incat sa primesc verdictul, sunt sau nu vindecata.

Inca de anul trecut, m-am grabit sa imi achizitionez biletele de avion, sa fac micile aranjamente si sa sun la cabinet pentru programare.

In aceste trei luni de zile, m-am reintors la job imediat dupa ce am trecut de perioada critica, m-am reapucat de condus fara prea mare teama, caci sunt o vitezomana inraita si condusul imi curge prin vene si am revenit la normal imediat ce tratamentul cu picaturi a incetat.

Ajunsa in Romania intr-o sambata noapte, m-au salvat ai mei de la aeroport si in drum spre casa, am si apucat sa ne certam… asa se intampla cand ne vedem prea des.

Mai ramaneau cateva zile pana aveam sa aflul adevarul adevarat, daca-mi permiteti, asa ca stresul era din ce in ce mai mare.

Problema mea era ca in toata aceasta perioada de recuperare, m-am vindecat “frumos” pana la un anumit punct, am ramas cu cateva cicatrici destul de vizibile, o parte care este inca puternic vascularizata si pare extrem de iritata si in continuare, cu o vedere in ceata, mi-am inchipuit ca acele planuri nu s-au suprapus definitiv.

Pana miercuri am reusit sa imi rezolv alte probleme de sanatate si poate va intrebati de ce nu ma tratez aici, asa ca am sa descriu pe scurt mai jos.

Ca sa fac o mica paranteza, medicii din Danemarca nu sunt foarte straluciti, ai o problema de raceala, cu tusea, ei te incadreaza in nisa de astm, ai o durere de burta sau de spate, ei iti dau Panadol. Stiu ca sitemul lor de sanatate este gratuit, ar fi frumos sa abuzez de aceasta oportunitate dar nu ma simt in siguranta. Cu banii pe care ii castig aici, imi este mult mai usor sa vin sa ma tratez in tara la privat, am reusit sa imi gasesc cativa doctori pentru cele mai comune probleme si pe langa asta, este un motiv bun sa merg sa imi vizitez si familia mai des.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-4

Acum ca am lamurit acest aspect, va spun ca in ziua controlului, am primit o veste buna si una mai putin buna.

Vestea buna este ca Doamna Doctor mi-a confirmat ca operatia a decurs extraordinar, nu mai este nevoie de o reinterventie si ca ar trebui sa am putina grija atunci cand vine vorba de vechiile obiceiuri. Ce a tinut in mod special sa imi mentioneze este sa nu caut sa vad daca mai am strabism sau nu, prin simpla concentrare in oglinda.

Vestea mai putin buna a venit atunci cand i-am spus ca eu consider ca dupa operatie tot nu vad bine, nu vad suficient de clar. S-a dovedit a fi o usoara hipermetropie pe care am simtit-o cel mai tare atunci cand citeam. Mi-a spus ca nu din cauza operatiei am dezvoltat aceasta afectiune, o aveam dinainte insa fiind extenuata mai tot timpul, nu reuseam sa imi mai dau seama.

Usor amuzata, mi-a recomandat sa fac o pereche de ochelari, avand o dioptrie de +0.5 la ambii ochi.

Vizita mea la Bucuresti s-a mai prelungit cu inca o zi, a trebuit sa astept ca ochelarii sa imi fie facuti in regim de urgenta si pe repede inainte a trebuit sa aleg si o rama. E copios cum toata viata mea a fugit de a purta ochelari iar acum pentru o vedere clara, chiar am nevoie, mai ales cand citesc.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism5

Pentru acele mici cicatrici, mi-a recomandat unguentul TobraDex pe care sa il aplic in sacul conjunctival seara inainte de culcare, timp de doua saptamani.

Urmatoarele zile le-am petrecut foarte relaxant, am revazut vechi cunostinte, am bananait prin centru, am cumparat carti caci aparent, s-a deschis un Carturesti in Vivo Mall si multe alte activitati de vacanta.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-2dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-1

Cel mai mult imi doream sa ma intorc acasa, aici, ma simt extrem de inspirata si dornica sa incep 2020 si restul vietii mele vazand-o prin alti ochi.

dupa-trei-luni-de-la-operatia-de-strabism-3

semnatura-noua

17 octombrie 2019

De dimineata m-am trezit cu o puternica stare de greata si cu senzatie ciudata de raceala in corp. El fiind racit, mi-a fost frica sa nu racesc si eu, asa ca m-am ferit cat de tare am putut insa nu am scapat, ma doare in capul pieptului si imi simt nasul extrem de infundat.

M-am trezit la 7:00 ca sa beau o gura mica de apa, dupa care a trebuit sa evit cu desavarsire mancarea si apa pentru a nu voma, asa este procedura. Stiam ca la 10:00 trebuie sa fiu la clinica, asa ca pe la 9:00 am plecat de la hotel, am luat un Yango, dupa care am reusit sa ajungem la clinica cu putin inaite de ora 10, am asteptat sa se faca fix si am mers la receptie pentru a anunta ca am ajuns. La nici cinci miunte a coborat o asistenta sa ma indrume catre rezerva mea. Pe drum catre salon am fost intrebata daca am pijamale, lucru pe care l-am omis asa ca m-au intrebat daca vreau o camasa de noapte sau pijamale. Le-am raspuns ca nu conteaza.

Ajunsa in salon, am observat doua paturi, o incapere sterila alba cu o podea din linoleum gri si un mobilier galben maroniu din lemn. Asistenta mi-a spus ca trebuie sa ma dezbrac complet si sa intru in dus pentru a ma spala cu o solutie dezinfectanta.

O baie de 1,50 pe 1,50 m. , pe stanga o toaleta, in fata-stanga era dusul pe colt iar in partea dreapta o chiuveta cu o oglinda masiva. Ma asteptau doua prosoape, asa ca mi-am facut dusul rapid, am pus pijamaua pe mine si am mers inapoi in salon.

Dupa aproximativ 10 minute a intrat o asistenta sa ma puna sa semnez niste foi, una pentru ca pastreaza datele mele personale, alta pentru ca nu sufar de alergii, inca una pentru ca sunt de acord daca apar complicatii sa ma interneze si sa imi ofere ingrijirea necesara. Pe piciorul de plecare al asistentei am fost anuntata ca ora operatiei poate fi 11, poate fi 12.

Dupa ce am terminat cu toata birocratia, am devenit extrem de calma, ma simteam in siguranta, pe maini bune, am reusit sa imi pun ordine in ganduri, sa ma linistesc si sa elimin tot stresul pe care l-am acumulat in acest an.

Pe la 13 fara ceva, a sosit o asistenta ce ne-au condus pe mine si pe prietenul meu catre sala de operatie, pe el scotandu-ul la receptie iar pe mine ducandu-ma in sala de opratie, intr-un antreu.

A plecat asitenta, mi-a urat succes, dupa care a sosit domana doctor, m-a intrebat daca sunt bine, i-am spus ca da si a insitat sa ma mai masoare inca odata. Mi-a spus ca din cauza emotiilor, strabismul se vede mai pronuntat, mai mare. Dupa plecarea ei a venit anestezistulΒ sa imi puna o branula in mana stanga pe seama careia am si glumit pentru ca nu am avut niciodata.

Dupa cateva minute, mi-a spus ca sunt pregatita pentru operatie si ca ma pot ridica din acel pat pentru a merge in sala de operatie.

Tin minte perfect cand si cum m-am urcat acolo, tin minte cand mi-au aplicat acel detector de puls pe inelar si mai ales, probabil ce nu voi uita niciodata, felul in care am reusit sa ma distrag de la tot, concentrandu-ma pe pulsul ce il auzeam piunind in incapere, moment in care am inceput sa respir adanc si am simtit cum o senzatie de calm ma invaluie.

Am fost anuntata ca urmeaza sa ma anestezieze si imediat dupa injectie, singurul lucru pe care l-am mai realizat, a fost sa imi vad reflexia in sistemul de lumini de deasupra mesei de operatie.

M-am trezit auzindu-mi numele si mai ales, cand cineva se chinuia sa imi curete tampla de sange spunand: “Stai sa o curat pe doamna Vasilescu de sange ca daca se vede, se panicheza”.

Am inceput sa devin mult mai constienta si am inceput sa strang pumnul drept dupa care sa il las liber, voiam sa inteleg ce simt mai ales dupa o anestezie totala.

Realizand ca sunt constienta, au venit catre mine si mi-au scos tubul de oxigen dupa care m-au intrebat daca am dureri sau daca imi este greata, le-am spus ca imi este sete, ele refuzand sa imi dea apa sa beau, insa mi-au umezit buzele.

Ochii ma dureau, am observat ca nu sunt bandajata si am inceput usor sa ii deschid, am realizat ca ma doare foarte tare capul si ochii imi sunt foarte sensibili, neputand sa ii deschid deloc, doar putin pe dreptul, cat sa las putina lumina sa patrunda. M-a intrebat cineva daca am nevoie de ceva si le-am spus ca ma doare foarte tare capul de parca eram deocheata, mi-au pus un calmant in perfuzie dupa care imi amintesc ca doamna doctora a venit laga mine, mi-a spus ca operatia a iesit foarte bine apoi m-a intrebat ce simt, i-am spus ca tocmai mi-au pus calmant in perfuzie pentru durerea de cap, apoi mi-a spus ca o sa mearga sa vorbeasca cu prietenul meu, m-a intrebat daca stiu unde este, i-am spus ca a ramas jos la parter, ca nu stiu daca a urcat inapoi la salon, cand era pe picior de plecare, m-a intrebat cum il cheama, i-am spus ca Vaduva Marius. Mi-a spus sa stau linistita ca am trecut cu bine peste tot, dupa care mi-a urat o zi buna. Asta este tot ce imi amintesc.

Dupa ce m-au adus in rezerva, am intrebat daca am voie apa, mi s-a pus ca da dar nu multa ca apoi o sa vomit, bineinteles ca am baut. O asistenta draguta a fost langa mine in tot acest timp, i-am explicat ca ametesc teribil, i-am mentionat si faptul ca am rau de miscare si ca din cauza asta am greata.

Dupa inca ceva vreme am inceput sa ma mai ridic, usor, usor astfel incat sa ma obisnuiesc, m-am ridicat si in picioare chiar. In tot tipul asta am tot clipit incercand sa ma uit in jos ca sa reusesc sa plec pe picioarele mele de acolo, asa mi s-a spus inca de la inceput.

In jur de 18:30 cand m-am ridicat in picioare dand ture in salon, m-a prins o asistenta si m-a intrebata ca ce fac, ce se intampla (?!) ia-m spus ca vreau sa vad cat de tare ametesc si daca pot sa ma deplasez pe picioarele mele. Mi-a zis ca este tarziu si ca daca e sa raman sa mananc inainte de tot, apoi sa plec. I-am cerut sfatul tinand cont ca am rau de masina si ca drumul pana la hotel dureaza o jumatet de ora cel putin, imi era teama sa nu vomit in masina.

Mi-a zis ca nu exista sansa asta, mai ales ca mi-au injectat ceva pentru greata. Mi-au adus sa mananc dupa care, au venit sa imi scoata si branula.

M-am imbracat apoi, m-am incaltat, am strans putin pe acolo, apoi am coborat usor spre receptie pentru a semna ultimele hartii si a face plata.

Din discutiile pe care le-am avut cu prietenul meu, atunci cand eu m-am trezit si doctora l-a cautat sa ii dea vestile, i-a spus ca operatia a decurs foarte bine si ca nu am nevoie de control a doua zi, ci peste trei luni, moment in care voi afla daca sunt vindecata sau nu.

Tot lui, i-a lasat cateva notite pe o foaie, despre cum sa imi administrez picaturile, ce masuri de igiena trebuie sa aplic si cel mai important, reteta cu medicamentele ce trebuia sa le mai procur.

Am mai aflat si ca operatia a durat cam o ora si jumatate si doua ore am stat la reanimare.

Prima noapte a fost destul de dificila. Primul set de picaturi aplicat a provocat foarte mari usturimi, abia lacrimile artificiale au mai temperat putin durerile. Nurofenul prescris a fost ideal pentru durerile de cap.

Ce am vazut imediat dupa operatie !?

Va urma…

17-0ctombrie-2019

ma reintorc

Bun gasit!

IMG_2063-01004

Spun asta pentru ca eu sunt cea care se intoarce, dupa o asa perioada tumultoasa, simt nevoia sa ma asez si sa scriu cate ceva, am planuri marete.

Am lipsit cu desavarsire… iar… stiu, dar am de gand sa va povestesc, poate o sa va inspire, poate o sa intelegeti, poate-poate putem sa reluam legatura asa cum era odinioara, plus ca am cateva idei ce sunt sigura ca o sa va surada, planuiesc sa ma extind.

Dar haideti sa o luam de la inceput.

De mica, am avut strabism exotropic la ambii ochi, parintii mei s-au ocupat de tot pana la un moment dat, tot ceea ce a insemnat controale medicale si procurari de ochelari de vedere, chiar si o operatie cand avem sase ani (cred ca sase). Nu am fost vindecata. Toate astea s-au impregnat adanc in evolutia mea si m-au modelat astfel incat am devenit o persoana … ciudata.

Adolescenta fiind, am incercat sa iau aceasta problema in propriile maini insa vizitele mele la diferiti doctori, ma aduceau in fata a doua concluzii: ochelari sau operatie.

Vazand toate astea, purtand fel si fel de ochelari, chinuindu-ma practic, am dezvoltat un autocontrol care a functionat in proportie de 80% atat timp cat nu eram obosita. Reuseam sa imi dau seama cand ochiul stang fuge si sa il aduc inapoi, aliniindu-l cu dreptul. Acest lucru se intampla si cu dreptul insa mult mai rar. Pentru cei ce nu intelegeti problema medicala, strabismul este atunci cand axele celor doi ochi nu sunt paralele si unul din ochi deviaza, creierul, din cauza ca imaginile nu se mai suprapun, decide sa ignore ceea ce vede ochiul deviat si de aici durerile de cap si indispozitia.

In ultimii doi ani am inceput sa obosesc foarte repede, nemaiputand sa ma concentrez ca odinioara si ce era cel mai rau, durerile de cap constante de cand ridicam capul de perna, pana il puneam la loc. Toate astea imi influientau mood-ul, avem zile bune si zile cu adevarat rele.

Acum ca am reusit sa fac o sinteaza, am sa va spun cum mi-a afectat viata de zi cu zi si mai ales ce impact a avut asupra blogului.

Totul a inceput in vara anului 2018 cand am inteles ca am nevoie de o pauza sa imi pot pune gandurile in ordine. Acea perioada m-a pus la grea incercare pentru ca am inteles ca nu pot sa renunt la blog dar nici nu pot sa evoluez, sa imbratisez alte platforme ca marea majoritate, din cauza problemelor pe care le aveam.

Cea mai buna decizie a fost sa aloc blogului mai putin timp decat de obicei, adica in loc de 11 articole sa scriu 4, insa acelea sa fie de calitate, pentru ca stiu ca timpul este pretios. M-am axat pe recenzii pentru ca in ciuda “anomaliei”, o carte nu m-ar fi judecat niciodataΒ cand ochiul meu stang e plecat pa… Am cusut in zilele bune in care nu ma simteam extenuata. Am scris si editat tot in zilele bune, am incercat sa corectez literele mancate si virgulele, insa concentrarea imi era imposibila.

Decizia de a ma opera am luat-o tot atunci insa nu am spus-o cu voce tare pana tarziu in toamna.

Iarna 2018-2019, am petrecut-o cautand “doctorul perfect”, care sa fie specializat in tratarea si operarea strabismului la adulti. Dupa cateva cautari, stres, ganduri, am decis sa merg pe mana unei doamne doctore din Bucuresti, CV-ul, opiniile altor persoane si ce mi s-a parut cel mai straniu, asemanarea dintre doamna doctor si mami meu, mi-au vorbit cumva, m-au facut sa cred ca aia este decizia cea mai buna.

In Martie cand am fost in Romania pentru consult, am inteles ca am luat decizia corecta in ceea ce priveste medicul ales si ca totul – incepe.

De aici, poate ca ati observat din nou dispartia mea, vara a trecut destul de repede, m-am prins in munca pentru ca nu aveam suma necesara pentru operatie, m-am pierdut in stres, panici, ganduri, mi-am facut planuri si planuri de rezerva, dar si planuri de rezerva pentru planurile de rezerva si asa mai departe.

Aproape toata luna Octombrie am petrecut-o in Romania pentru analize, consultatii, operatia si o parte din recuperare. Deja am o ciorna in care am scris cu lux de amanunte intreaga experienta, ganduri scrise la o zi dupa operatie si simt nevoia sa o public pentru ca am cautat astfel de ganduri sincere, temeri, pareri si nu am reusit sa gasesc nimic care sa ma ajute sa ma calmez inainte de interventie, poate, in viitor o sa ajute pe altcineva sau cine stie, poate chiar pe mine.

IMG_2063-01009

Nu stiu daca sunt complet vindecata, am emotii, urmeaza sa merg la un nou consult in Ianuarie dar pana atunci trebuie sa fructific cumva timpul asta tinand cont ca stresul a trecut si orice s-ar intampla de acum in colo, poate merge doar in sus.

Ce o sa fac de acum in colo?

Am planuri marete si timp mult la dispozitie, a trecut o luna in care a trebuit sa stau in casa pentru a ma recupera si vreau sa fac ceva cu timpul asta, sunt cateva lucruri pe care vreau sa le invat si sa le aplic.

Pentru ca am adunat mai multa incredere in mine as vrea sa ma mut si pe Youtube, inca nu stiu cum o sa abordez platforma tinand cont ca sunt intarziata dar am sa pasesc timid, in stilul meu caracteristic asa cum am facut-o si pana acum.

Am cateva recenzii, am citit in ultima perioada cateva carti faine pe care vreau sa le impart cu voi ca de obicei, am in plan sa va vorbesc si despre cateva dezamagiri.

Vreau sa va arat si cum m-am folosit de Bullet Journal in perioada asta stresanta si mai ales, cat de terapeutic a fost.

Am facut categoria Plante acum multa vreme, categorie in care nu prea am adaugat articole, asta pentru ca am adunat foarte multe intr-un timp foarte scurt si am avut nevoie sa le invat tabieturile, inainte de a va da sfaturi cum sa le cresteti si ingrijiti, acum ca a trecut aproape un an de cand le am, pot sa impart cateva invataturi utile cu voi.

In incheiere!

Imi pare rau ca am disparut fara urma, imi pare rau a nu v-am spus, imi pare rau de multe lucruri insa voua care ati ramas aici, va sunt extrem de recunoscatoare, pentru mesajele primite, pentru urari si gandurile bune, va multumesc!

semnatura-noua