Mi s-a parut ca a trecut atat de repede toata euforia aceea de Paste, de la curatenia generala si mutatul mobilei, pana la inrositul oualelor si facutul de pasca.
M-am apucat devreme anul acesta cu toate taskurile legate de aceasta sarbatoare, si am reusit sa-mi dovedesc ca daca faci cate putin zilnic e ca si cand nu ai face nimic. M-am apucat de luni in saptamana mare de cusut o rochie, pentru ca imi doream sa port ceva nou asa cum este traditia, dar despre asta o sa vorbesc imediat dupa ce imi termin ideea. Am continuat marti sa ma apuc de curatenia generala ce implica stersul geamurilor, spalatul asternuturilor si scuturatul tuturor lucrurilor, stersul prafului pana si in cele mai mici locuri, luat la mana fiecare sertar si dulap si reorganizat, iar pentru ca imi doream cu disperare o schimbare (noi aici in Danemarca am fost nevoiti sa stam din nou in carantina), mutatul si jonglatul cu mobila prin casa pentru o noua infatisare. Joi dimineata am rasuflat cat de cat usurata ca terminasem cu tot frichinusul si smotrul, tot ce imi mai ramasese de facut erau ouale, pasca, painea si salata de beouf.
Pana sambata, a trebuit ca o mare parte din curatenia generala pe care o executasem pana joi, sa o refac si asa mi-am dovedit ca pentru a avea totul pus la punct pentru Paste, trebuie facut cu cateva zile in urma si de preferat cam tot odata pentru a simti ca e special pentru Paste. Asa am ajuns sa muncesc de doua ori mai mult si oricum nu a mai contat caci anul acesta am fost raciti ca niciodata.
Revenind asupra rochiei, va mai amintiti frumusetea despre care am vorbit AICI, ei am vrut sa o refac dar de aceasta data o idee mai scurta, dintr-un alt material si cu un imprimeu floral perfect pentru o vreme care nu este tocmai primavaratica.
Mai jos am sa las pozele ce vor justifica existenta ei.







